Hexi Pharma: Nu am avut niciodată bacterii în dezinfectanţi

Firma Hexi Pharma a transmis, miercuri, într-un comunicat de presă că nu a avut niciodată bacterii în dezinfectanţi, cum s-a întâmplat în cazul dezinfectanţilor de la Romchim.
Economica.net - mie, 25 mai 2016, 12:32
Hexi Pharma: Nu am avut niciodată bacterii în dezinfectanţi

„Niciodată nu a plecat din fabrica Hexi Pharma vreun dezinfectant cu bacterii. De fiecare data, pe fiecare lot în parte, s-au făcut teste, dacă au fost probleme s-au identificat la timp, astfel încât sub nici o forma nu au ajuns produse cu bacterii către orice fel de utilizator, fie el spital clinica sau persoana fizica”, a transmis Hexi Pharma într-un comunicat de presă remis miercuri agenţiei MEDIAFAX.

Mesajul vine după ce analizele de laborator realizate de către medicii de la Spitalul Elias au arătat că săpunul dezinfectant Maxil produs de firma Romchim folosit în spital, avea în 2014, două milioane de bacterii pe milimetru.

În iulie 2014, un bebeluş şi un bolnav de cancer internaţi la Spitalul Elias s-au infectat, riscând să intre în şoc septic, din cauza săpunului lichid Maxil, folosit de personalul unităţii, care era contaminat cu două milioane de bacterii pe milimetru, după cum au descoperit medicii spitalului. Directorul medical Dana Safta declara atunci pentru MEDIAFAX că au descoperit atunci în analizele de săpun, bacteria Serratia marcescens. Medicii au trimis probe şi la Institutul Cantacuzino şi s-a confirmat existenţa aceloraşi tulpini în toate probele.

„Probele recoltate de la pacienţi au confirmat că tulpinile sunt identice cu cele izolate din săpun. Pacienţii cu imunodeprimare, cum erau cei doi, puteau face septicemii, şocuri septice. Nu am ajuns la o complicaţie majoră, dar nu poţi utiliza un produs pentru dezinfecţie care după utilizare încarcă de nu ştiu câte ori pielea chirurgului. Practic, prin spălare, eu, chirug, cu acest produs îmi infectam tegumentele, aşa mai bine nu mă spălam cu nimic că oricum tegumentele erau mai curate decât cu «soluţie antiseptică». La o soluţie antiseptică încărcătura de germeni trebuia să fie zero, iar la săpunul Maxil era de ordinul milioanelor”, a declarat atunci Dana Safta pentru MEDIAFAX.

Produsele au fost imediat retrase din spital, iar la următoarea licitaţie, conducerea Elias a interzis firmei care le producea să mai participe, acordând, în schimb, contractul pentru dezinfectanţi tocmai firmei Hexi Pharma. Romchim a dat în judecată spitalul, dar a pierdut.

Informaţiile au fost din nou scoase la lumină de jurnaliştii Cătălin Tolontan, Mirela Neag şi Răzvan Luţac în cadrul unei anchete ample publicate în ultimele săptămâni în Gazeta Sporturilor. Medicii de la Elias au explicat pentru GSP că practic, într-o picătură de săpun lichid vorbim de 400.000 de bacterii, adică o substanţă mai murdară decât apa de la chiuvetă.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...