Hidroelectrica vrea să construiască o nouă hidrocentrală pe Dunăre

Economica.net
30 06. 2020
hidro_67548930367584920_43856500

„Pe zona de dezvoltare de capacităţi noi hidro, lucrurile nu au mers foarte bine din punctul de vedere al avizelor şi al autorizaţiilor şi în general din punctul de vedere al corelării legislative cu cerinţele de mediu. Am făcut o analiză, am reanalizat potenţialul pe care România îl mai are în acest moment, cu toate restricţiile, cu toate parcurile naţionale, siturile Natura 2000 şi toate celelalte chestiuni care ne-a frânat şi ne-au împiedicat să avansăm aşa cum am dorit. Considerăm că o aliniere a legislaţiei de mediu cu ceea ce înseamnă dezvoltarea de noi capacităţi hidro este în spiritul Green Deal şi aici este cea mai mare provocare pe care o are România din punct de vedere legislativ pentru a-şi realiza investiţiile”, a precizat Badea, prezent la Energy Strategy Summit.

Citeşte şi România ar putea avea o nouă hidrocentrală pe Dunăre, la Turnu Măgurele. Cum arată proiectul, cât costă, ce avantaje are şi în cât timp s-ar face

Potrivit acestuia, specialiştii Hidroelectrica au analizat care din zonele României mai sunt rentabile pentru acest soi de proiecte.

„Un proiect extrem de ambiţios, pe care eu mi-l doresc foarte mult, este proiectul de realizare a unei noi centrale pe Dunăre. Au fost multe discuţii de-a lungul timpului, s-a vorbit multă vreme de celebra investiţie Turnu Măgurele-Nicopole, dar întotdeauna pentru o investiţie transfrontalieră este nevoie de acordul ambilor parteneri. Am constatat că lucrurile n-au mers aşa cum ne doream şi ca atare am încercat să valorificăm potenţialul hidroenergetic exclusiv românesc”, a arătat reprezentantul companiei energetice.

Badea a mai spus că în perioada următoare urmăreşte demararea unui studiu de fezabilitate în acest sens.

„Am plecat de la nişte analize mai vechi şi dorim ca într-un termen nu foarte lung să dăm drumul la un studiu de fezabilitate detaliat care să respecte reglementările legislative, astfel încât acest proiect pe Dunăre, pe care v-am spus că mi-l doresc extrem de mult şi care cred că va aduce României un aport semnificativ de energie hidro, pentru că nu mai sunt multe zone pe care le putem amenaja din punctul de vedere al potenţialului hidro, să fie un proiect fezabil şi, în măsura în care vom avea şi sprijinul autorităţilor, acesta să fie unul dintre principalele proiect de tranziţie către o energie mai curată în România”, a continuat Badea la evenimentul organizat de energynomics.ro.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie electrică din România.