Hidroelectrica a ajuns să refuze clienți non-casnici care solicită să li se furnizeze energie electrică: “N-avem, a fost secetă!” UPDATED

19 09. 2022
hidroelectrica vidraru

Iată un răspuns al Hidroelectrica la o solicitare adresată de un client non-casnic ajunsă în posesia noastră:

“Având în vedere seceta prelungită din acest an, care afectează capacitatea de producție de energie electrică din surse hidro, vă aducem la cunoștință că momentan nu vă putem oferta/livra cantitatea de energie electrică solicitată”.

Nu știm care a fost solicitarea exacta a clientului și  nici consumul său, însă știm că este un IMM, deci categorie care este acum plafonată la un preț de 1 leu/MWh pentru 85% din consum.

Ce se întâmplă de fapt

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică, are într-adevăr o producție mai redusă de energie electrică în acest an, din cauza secetei. În primele șase luni ale anului, compania a produs doar 7,18 TWh de energie electrică, cu circa 3 TWh, sau 29% mai puțin decât în primele șase luni din 2021.

Totuși, Hidroelectrica, în calitate de furnizor, poate să cumpere energie din piață, de la alți producători sau care au alte surse de generare, sau de la traderi, sau din piața spot, pentru a o vinde clienților, mai ales că Hidroelectrica nu este deloc foarte “darnică” cu firmele, așa cum este cu populația.

Dacă pentru clienții casnici pe care îi tot strânge pentru că are, de departe, o ofertă imbatabilă, Hidroelectrica semnează contracte cu 252 de lei/MWh – preț al energiei active – pentru clienții non-casnici, compania are azi, conform datelor din comparatorul ANRE, un preț de zece ori mai mare, adică 2.502 lei/MWh.  Acest preț uriaș este însă și el cel mai mic din piață, potrivit comparatorului ANRE.

Așadar, pot fi două explicații pentru care Hidroelectrica refuză să mai răspundă unor cereri de furnizare de energie venite din partea clienților noncasnici.

Primul ar fi că prețul din piața de energie electrică din România este prea mare, astfel încât nici furnizorul Hidroelectrica nu poate susține, cu achiziții din piață – zice că nu mai are energie din producție proprie –  acel preț de 2.500 de lei/MWh cu care și-a asumat să vândă clienților.

Al doilea este o urmare a OUG 119, care plafonează atât prețul pentru clienții IMM, cât și costul de achiziție al furnizorului de la care statul nu mai decontează diferența. Cu alte cuvinte, fiind vorba despre un IMM, dacă Hidroelectrica ar fi răspuns cererii acestuia, ar fi trebui să cumpere energie din piață la cât este acum, 1.500, 2.000, 2.500 de lei/MWh, ar fi trebuit să îi vândă pentru 85% din consum energia la prețul de 1.000 de lei/MWh, urmând să primească de la stat diferența până la doar 1.300 de lei/MWh. Restul, până la costul mediu real de achiziție, ar însemna pierdere pentru companie.

Astfel, pentru că este și furnizor, și Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din țară, se află acum în situația în care se zbat mulți dintre furnizorii clasici.

Am solicitat un punct de vedere companiei, îl vom publica atunci când va fi disponibil.

UPDATE 17.35: Iată răspunsul Hidroelectrica

“Având în vedere problemele de hidraulicitate ale anului curent, Hidroelectrica nu se află în postura de a acoperi în totalitate cererile de contractare pentru non-casnici venite la adresa companiei. Cu toate că societatea dorește să răspundă pozitiv cât mai multora dintre acestea, oferta se limitează strict la capacitatea proprie de producție a societății. În plus, piața liberă presupune existența mai multor furnizori aflați în competiție”