Hidroelectrica a anulat demersurile pentru construirea parcului fotovoltaic gigantic din Oltenia, care ar fi fost cel mai mare din Europa

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a anulat licitația pentru studiile aferente debutului proiectului fotovoltaic de 1.500 MW din Dăbuleni-Sadova, pe un teren care urma să fie concesionat direct de la Agenția Domeniilor Statului.
Mihai Nicuţ - vin, 17 nov. 2023, 22:03
Hidroelectrica a anulat demersurile pentru construirea parcului fotovoltaic gigantic din Oltenia, care ar fi fost cel mai mare din Europa

“Stare procedură: anulată. Abateri grave de la procedurile legislative afectează proceura de atribuire sau este imposibilă încheierea contractului. Încheierea contractului este imposibilă”. Așa scrie în sistemul elecronic de achiziții publice, anularea fiind datată 14 noiembrie. Decizia are o notă de fundamentare care nu este disponibilă pentru consultare în sistem.

Data-limită pentru depunerea ofertelor era 11 decembrie.

La începutul lui octombrie, Hidroelectrica demara licitația pentru studiile necesare pentru demararea acestui proiect.

“Elaborare documentații tehnico-economice Studiu de fezabilitate (inclusiv studii suport), documentații necesare autorizării execuției și documentație de atribuire pentru contractarea la cheie a proiectului “Valorificare potențialului energetic solar din zona Sadova-Dăbuleni, Dolj – UAT Sadova” este denumirea achiziției pe care vrea să o facă Hidroelectrica, potrivit anunțului publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice.

Valoarea estimată a contractului pentru aceste studii este de circa trei milioane de lei. Criteriul de atribuire al contractului este cel mai bun rapot calitate-preț, unde prețul are o pondere de doar 40% în punctaj. Restul punctajului este pentru experiența personalului-cheie și pentru planul de lucru.

Un proiect gigantic

Anunțul Hidroelectrica era primul pas spre un proiect energetic gigantic care, dacă se va și realiza, ar fi printre cele mai mari din Europa la acest moment. Este vorba despre un parc fotovoltaic de 1.500 MW, pe un teren concesionat direct de către Administraţia Domeniilor Statului (ADS) în zona Piscul Sadovei-Dăbuleni (Dolj), proiect care a fost deja declarat de importanță națională de Consiliul Suprem de Apărare a Țării.

Hidroelectrica estima, în caietul de sarcini, că este vorba despre utilizarea a 2.200 de hectare pentru parcul fotovoltaic cu capacitatea de 1.500 MW. Locația este cea mai bună din România pentru un parc fotovoltaic, cu un nivel al radiației solare de 1.400 kWh/mp/an, nivelul maxim de la noi din țară. Proiectul ar urma să beneficieze și de o instalație de stocare de 300 MW, iar racordarea sa ar urma să se facă la linia de 400 kV Țânțăreni-Kozlodui.

La nivelul optim de funcționare, parcul fotovoltaic ar urma să produducă circa 1,75 TWh de energie electrică anual.

Dacă va fi și realizat vreodată, aceasta ar putea fi unul dintre cele mai mari parcuri fotovoltaice din Europa (dacă nu cel mai mare) și cu siguranță cel mai mare din România la acest moment, în condițiile în care firma Monsson, controlată de Emanuel Muntamrk, pionierul regenerabilelor din România, construiește un parc fotovoltaic de 1.000 MW în Arad.

Investiţia Hidroelectrica în parcul din Dolj ar fi urmat să depășească 1,2 miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Declarații de ultima oră ale premierului Bolojan! Cum va fi adoptat pachetul II de măsuri fiscal-bugetare și ce se va întămpla cu pensiile magistraților
Declarații de ultima oră ale premierului Bolojan! Cum va fi adoptat pachetul II de măsuri fiscal-bugetare și ce se va ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri că pachetul 2 de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului nu poate fi adoptat decât prin asumarea răspunderii Guvernului şi speră că va fi adoptat......
Președintele Senatului, Mircea Abrudean: Taxa pe tranzacțiile către firmele afiliate este un pas important spre echitate fiscală şi tratament egal între companiile româneşti şi multinaţionale
Președintele Senatului, Mircea Abrudean: Taxa pe tranzacțiile către firmele afiliate este un pas important spre echitate ...
Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, consideră că introducerea unei taxe pe tranzacţiile excesive dintre firmele ...
Stocul de cărbune de la Complexul Energetic Valea Jiului depășește 65.000 de tone. Compania susține că nu există riscul unei autoaprinderi
Stocul de cărbune de la Complexul Energetic Valea Jiului depășește 65.000 de tone. Compania susține că nu există riscul ...
Stocul de cărbune de la Complexul Energetic Valea Jiului (CEVJ), necesar pentru termocentrala de la Paroşeni, depăşeşte ...
Premierul polonez Donald Tusk avertizează că Rusia va încerca să introducă în discuțiile privind viitorul Ucrainei reducerea prezenței trupelor SUA în Europa
Premierul polonez Donald Tusk avertizează că Rusia va încerca să introducă în discuțiile privind viitorul Ucrainei ...
Rusia doreşte să includă tema reducerii prezenţei trupelor NATO în orice discuţii despre viitorul Ucrainei, a declarat ...