Hidroelectrica a câştigat procesele cu Energy Holding şi EFT

Economica.net
21 03. 2016
portile_de_fier_98881100

Hidroelectrica a intrat în insolvenţă în iunie 2012 şi a reziliat ulterior contractele bilaterale cu traderii din energie, cunoscuţi sub denumirea de „băieţii deştepti din energie”. Aceştia achiziţionau electricitate ieftină de la Hidroelectrica, prin conttracte bilaterale pe termen lung – unele până în 2018 -, şi revindeau apoi energia pe piaţăa liberă, la cotaţii mult mai mari.

După rezilierea contractelor, Hidroelectrica a avut 75 de procese intentate de traderii de energie, care au solicitat daune totale de 600 milioane de euro, scrie News.ro

Însă compania de stat, aflată în insolvenţă, a câştigat toate proecesele cu traderii, ultimele fiind cele cu Energy Holding şi EFT. Totuşi, compania mai are câteva litigii cu „băieţii deştepţi”.

„Mai avem patru procese: unul cu EFT, cu cele două Alpiq-uri şi cu Energy Holding. Cu Energy Holding trebuia o decizie de săptămâna trecută, dar „băieţii deştepţi” au apelat la toate tertipurile posibile pentru a tergiversa decizia şi a ne apropia de termenul limită de 20 iunie 2016, când trebuie stopată procedura de insolvenţă, pentru a nu intra în faliment”, a declarat Borza, pentru News.ro.

Legea românească prevede că, la trei ani de la declanşarea procedurii de insolvenţă, o companie fie iese din această procedură, fie intră în faliment.

„Legea nu este scrisă bine. Hidroelectrica şi-a plătit datoriile, are profit, cum să intre în faliment? Băieţii deştepţi au vrut să pună presiune pe noi, în speranţa că vom ceva şi le vom plătit daunele. Noi mergem până la capăt”, a afirmat Borza.

Avocatul susţine că, dacă procesle nu erau tergiversate atât de mult, Hidroelectrica era listată la bursă încă din 2014, operaţiune în urma căreia România aar fi avut şanse să primească statutul de economie emergentă.

În prezent, piaţa românească de capital are statut de „piaţă de frontieră”, un statut considerat inferior şi care reduce acesul la anumite fonduri de investiţii.

„O eventuală decizie a acţionării în instanţă a băieţilor deştepţi, pentru faptul că au hăituit compania din 2013 încoace, va aparţine viitoarei conduceri a companiei. După ieşirea din insolvenţă, eu mă retrag”, a mai spus administratorul judiciar al Hidroelectrica.

Tribunalul Bucuresti a respins miercuri, 16 martie 2016, două dintre contestaţiile prin care Energy Holding şi EFT solicitau daune de 102,1 milioane lei.

Energy Holding, unul dintre traderii de energie ale căror contracte au fost denunţate de către Euro Insol, firma de insolvenţă patronată de Borza, a solicitat, la deschiderea procedurii insolvenţei, despăgubiri de 91,1 milioane lei pentru diminuarea cantităţii de energie livrată de către Hidroelectrica în perioada septembrie 2011 – aprilie 2012, din cauza aplicării clauzei de forţă majoră.

„Contractul cu Energy Holding a generat doar în perioada 2006 – 31 Mai 2012 o pierdere pentru Hidroelectrica de peste 1,4 miliarde lei, astfel cum a constatat administratorul judiciar în Raportul privind cauzele care au condus la starea de insolvenţă a companie”, se arată în comunicat.

Hidroelectrica a obţinut anul trecut un profit brut de 1,1 miliarde lei (circa 250 de milioane de euro), similar cu nivelul din 2014, şi a devenit în ultimii ani una dintre cele mai profitabile companii de stat.