Hidroelectrica cere ANRE scumpirea curentului electric cu 74%

Economica.net
09 07. 2012
hydro_0_47737100

Compania vinde energie atât pe piaţa reglementată, cât şi pe cea concurenţială sau prin contracte bilaterale. Tarifele pe piaţa reglementată (populaţia şi micii consumatori non-casnici) sunt stabilite de către ANRE.

Comparativ, compania vinde „băieţilor deştepţi” energie la un preţ mediu de 130 lei/ MWh, uşor peste costul de producţie.

Reprezentanţii companiei de stat, aflată în insolvenţă, au anunţat la finele anului trecut că au cerut ANRE să permită majorarea, de la 1 ianuarie, a tarifelor reglementate la care compania livrează energia, cu până la 50%, din cauza creşterii costurilor.

Preţurile energiei electrice pentru toate categoriile de consumatori au crescut, la 1 iulie, în medie cu 5%, pentru ajustarea costurilor de producţie, transport şi distribuţie cu rata inflaţiei şi respectarea angajamentelor asumate faţă de FMI. Citeste si: Statul român cumpără curent electric de la Dan Voiculescu

Tarifele şi preţurile reglementate la energie nu au mai fost modificate de la 1 ianuarie 2010.

Comisia Europeană şi FMI au cerut Guvernului să liberalizeze piaţa energiri pentru a aduce preţurile la nivelul din blocul comunitar.

ANRE a anunţat recent că pentru consumatorii casnici procentajul de achiziţie din piaţa concurenţială trebuie să crească la 10% în iulie 2013, de la 0% în prezent, la 20% în ianuarie 2014, la 30% în iulie 2014 şi la 40% în ianuarie 2015. Alte trepte de creştere de 10 puncte au fost stabilite pentru iulie 2015, ianuarie şi iulie 2016, ianuarie şi iulie 2017, pentru a se ajunge la 100% în decembrie 2017.

La consumatorii noncasnici procentajul de achiziţie din piaţa noncurenţială este stabilit la 15% încă din septembrie 2012 şi trebuie să urce la 30% în ianuarie 2013, 45% în aprilie 2013, 65% în iulie 2013, 85% în septembrie 2013, pentru ca în ianuarie 2014 să se ajungă la 100%.