Hidroelectrica a inuagurat o hidrocentrală nouă mică, prima sa investiție cu finanțare externă

Hidroelectrica a inaugurat ieri, 26 iunie 2024, obiectivul Microcentrala (MHC) Poiana Ruscă, marcând astfel finalizarea primului proiect de investiție realizat cu finanțare externă, potrivit unui comunicat al companiei.
Mihai Nicuţ - joi, 27 iun. 2024, 11:37
Hidroelectrica a inuagurat o hidrocentrală nouă mică, prima sa investiție cu finanțare externă

Investiția în cadrul MHC Poiana Ruscă, în valoare de 5,79 milioane de lei, din care 2,3 milioane (462.000 EUR) au fost finanțați de Grantul EEA & Norway Grants – Islanda, Liechtenstein și Norvegia, este primul proiect Hidroelectrica care a beneficiat de mecanismul financiar disponibil pentru 2014-2021, în cadrul „Programului de Energie din România”.

Proiectul are ca scop realizarea unei noi capacități instalate de 0,2 MW, care generează 1,5 GWh/an de energie electrică verde cu zero emisii de CO2. Energia electrică se produce prin folosirea debitului de servitute impus în aval de barajul Poiana Ruscă într-o nouă microhidrocentrală automatizată, conectată la rețea. Proiectul nu are impact asupra mediului, soluția implementată fiind una simplă, cu o tehnologie dovedită și matură în domeniul hidroenergetic, unde Hidroelectrica are o vastă experiență.

În cadrul evenimentului au participat autoritățile locale, precum și partenerii implicați în proiect. Hidroelectrica a fost reprezentată de Ianăș Rădoi, în calitate de COO, și de Radu Constantin, în calitate de CAO, precum și de membrii echipei care au gestionat finanțarea și implementarea proiectului, printre care Emil Crișan (manager department investiții) și Manuela Horvath (responsabil cu comunicarea și relația cu Innovation Norway în proiect).

Proiectul a fost realizat cu aportul celor doi parteneri, Uzinsider General Contractor S.A. și producătorul de echipamente WWS Wasserkraft GmbH, conform contractului semnat pe 26 ianuarie 2023. De asemenea, în data de 10 august 2023 a fost semnat contractul de racordare la Sistemul Energetic Național cu firma Comranado SRL.

“Proiectul MHC Poiana Ruscă reprezintă un exemplu de bune practici atât în România, cât și în regiune, și face parte din strategia și politica investițională a Hidroelectrica. Avantajele obținute prin realizarea noilor capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile sunt în beneficiul tuturor companiilor, comunităților, precum și a mediului înconjurător.

Fiecare inițiativă similară cu proiectul MHC Poiana Ruscă dovedește faptul că orice schimbare poate avea o contribuție majoră asupra creșterii calității vieții, protejării mediului înconjurător și îmbunătățirii bunăstării comunităților, indiferent de dimensiunea proiectului”, arată Hidroelectrica.

 

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Transilvania. Undă verde pentru semnarea celui mai mare contract de autostradă. Turcii de la Makyol, așteptați cu documentele
Autostrada Transilvania. Undă verde pentru semnarea celui mai mare contract de autostradă. Turcii de la Makyol, așteptați ...
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) urmează să semneze cel mai mare contract de autostradă, pentru tronsonul ce include Tunelul Meseș din Autostrada......
Polonezii de la Zabka aduc încă 21 de milioane de euro în România și diluează participațiile antreprenorilor locali de la care au preluat business-ul de distribuție
Polonezii de la Zabka aduc încă 21 de milioane de euro în România și diluează participațiile antreprenorilor locali ...
Retailerul polonez Zabka, care a dezvoltat începând de anul trecut, în franciză, sub brandul Froo, un lanț de magazine ...
EXCLUSIV Statul român vrea să cumpere firma de asigurări controlată anterior de magnatul moldovean Veaceslav Platon și de Lukoil. Compania asigură sănătatea angajaților Hidroelectrica, Romgaz și lucrările altor giganți din energie
EXCLUSIV Statul român vrea să cumpere firma de asigurări controlată anterior de magnatul moldovean Veaceslav Platon și ...
Eximasig, societatea de asigurări a Exim Banca Românescă, controlată de stat, a transmis o ofertă angajantă societății ...
MAE: România i-a trimis acasă pe cei care au încercat să răstoarne ordinea constituțională
MAE: România i-a trimis acasă pe cei care au încercat să răstoarne ordinea constituțională
România a răspuns deja "direct ingerinţei străine trimiţând acasă pe cei care au ţinut legătura cu o grupare paramilitară ...