Hidroelectrica a obţinut un profit brut de 1,133 miliarde de lei în primele nouă luni, în creştere cu 29%

Hidroelectrica a înregistrat, în primele nouă luni ale acestui an, un profit brut de 1,133 miliarde de lei, în creştere cu 29% faţă de perioada similară a anului trecut, se arată într-un comunicat al companiei.
Economica.net - joi, 10 nov. 2016, 09:01
Hidroelectrica a obţinut un profit brut de 1,133 miliarde de lei în primele nouă luni, în creştere cu 29%

‘În primele 9 luni ale anului 2016, Hidroelectrica a înregistrat un profit brut de 1.133 milioane lei (1,133 miliarde de lei – n.r.) raportat la o cifră de afaceri de 2.406 milioane lei (2,406 miliarde de lei – n.r.) şi la o producţie de 13,28 TWh. Profitul brut a crescut cu 29% faţă de perioada similară a anului trecut, în timp ce marja profitului net a crescut de la 29% la 30.09.2015 la 37% la 30.09.2016’, spun oficialii companiei.

Potrivit documentului citat, Hidroelectrica devine astfel cea mai profitabilă companie din România, cu un profit EBITA care atinge 67% din cifra de afaceri la finalul trimestrului al treilea.

‘Procesul radical de restructurare şi eficientizare prin care a trecut compania în ultimii ani a făcut ca Hidroelectrica să devină cea mai profitabilă companie din România, la sfârşitul trimestrului III 2016 înregistrând o EBITDA de 67% din cifra de afaceri. Rezultatele de excepţie obţinute de Hidroelectrica la nivelul primelor 9 luni 2016 sunt realizate pe fondul unei scăderi generalizate a preţurilor din piaţa de energie electrică, faţă de anul 2015’, au menţionat reprezentanţii producătorului de energie.

Aceştia au adăugat că rezultatele se datorează măsurilor implementate cu succes de societate pe linia optimizării costurilor şi veniturilor, precum şi a creşterii producţiei.

‘În intervalul 30.06.2012 – 30.09.2016, îmbunătăţirea trezoreriei nete de la nivelul negativ de -763 milioane lei la nivelul pozitiv de 1.258 milioane lei a fost generată de încasările operaţionale semnificative şi de rambursările efectuate în contul liniilor de credit. În luna iulie 2016, Hidroelectrica a distribuit acţionarilor dividende aferente profitului obţinut în anul 2015 în valoare de 675 milioane lei’, se mai arată în comunicat.

Compania avea, la finele lunii septembrie, 3.327 de salariaţi.

În primele nouă luni ale anului, producţia totală de energie a fost de 13,28 TWh, obţinută în cele 207 hidrocentrale în exploatare (inclusiv 5 staţii de pompare cu rol energetic), având o putere instalată de 6.432,01 MW.

‘Hidroelectrica a asigurat şi disponibilitatea superioară a hidroagregatelor în corelaţie cu un program optim şi judicios privind activitatea de mentenanţă, în scopul creşterii disponibilităţii, siguranţei în funcţionare şi maximizării veniturilor prin valorificarea superioară a energiei produse’, potrivit comunicatului.

Hidroelectrica se află în procesul de pregătire pentru listarea la bursă a unui pachet de 15% din acţiunile companiei.

Societatea este administrată în prezent în sistem dualist, de către un Directorat sub supravegherea unui Consiliu de Supraveghere provizoriu. În conformitate cu prevederile OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, Ministerul Energiei derulează un proces de recrutare a şase poziţii de membru în Consiliul de Supraveghere al societăţii. În urma procesului de selecţie, desemnarea membrilor în Consiliul de Supraveghere se va face de către Adunarea Generală a Acţionarilor societăţii.

Te-ar mai putea interesa și
Vine FMI? Economia României crește și în 2025, dar mult sub potențial, cred analiștii ING . „Pâinea și cuțitul” rămân la BNR
Vine FMI? Economia României crește și în 2025, dar mult sub potențial, cred analiștii ING . „Pâinea și cuțitul” ...
Politica monetară și țintirea inflației, ambele atribute ale Băncii Naționale a României (BNR), vor rămâne și în 2025 în centrul atenției, consideră analiștii ING Bank, potrivit......
Guvernul american s-ar putea închide din nou. Prima dată s-a întâmplat tot în perioada Trump, între decembrie 2018 și ianuarie 2019
Guvernul american s-ar putea închide din nou. Prima dată s-a întâmplat tot în perioada Trump, între decembrie 2018 ...
Parlamentarii americani au avut la dispoziție mai puțin de două zile joi pentru a evita închiderea parțială a guvernului, ...
Zelenski condiționează transportul gazelor rusești prin Ucraina. Acesta cere ca Rusia să fie plătită după război
Zelenski condiționează transportul gazelor rusești prin Ucraina. Acesta cere ca Rusia să fie plătită după război
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat joi la Bruxelles că acordul privind tranzitul gazului rusesc prin ...
Ucraina a lovit o fabrică de produse chimice din Zona Rostov cu rachete ATACMS și Storm Shadow
Ucraina a lovit o fabrică de produse chimice din Zona Rostov cu rachete ATACMS și Storm Shadow
Un uzină de produse chimice din regiunea rusă Rostov a fost avariată joi, în urma unui nou atac ucrainean cu rachete ...