Hidroelectrica a pus în funcțiune hidroagregatul 5 de la Centrala Stejaru, după finalizarea lucrărilor de retehnologizare
Puterea HA5 a crescut de la 50 MW la 54,126 MW, marcând astfel un progres important în procesul de modernizare al uneia dintre cele mai importante hidrocentrale ale României.
Valoarea investiției pentru HA5 și instalațiile aferente este de 61,7 milioane de lei, din care costurile efective pentru retehnologizarea hidroagregatului au fost de 51,5 milioane de lei. Lucrările, caracterizate de o complexitate ridicată, au fost realizate de către Hidroserv, compania suport a Hidroelectrica, care beneficiază de o experiență vastă de peste 55 de ani în domeniul hidroenergetic.
Compania precizează că în anul 2020 a fost retehnologizat HA 6, obținându-se, de asemenea, o creștere a puterii instalate la 54,126 MW. Hidrocentrala Stejaru, cu o capacitate instalată inițială de 210 MW, se află în plin proces de modernizare, care include înlocuirea echipamentelor vechi și implementarea unor tehnologii inovatoare, de ultimă generație. După punerea în funcțiune a HA6 și HA5, puterea instalată a CHE Stejaru este de 218,25 MW, aceasta urmând să crească în viitor prin retehnologizarea celor patru turbine Francis verticale care au, la acest moment, o putere de 27,5 MW.
„Finalizarea lucrărilor de retehnologizare a Hidroagregatului 5 de la CHE Stejaru reprezinta pentru Hidroelectrica un pas înainte semnificativ în procesul nostru de modernizare și eficientizare a capacităților de producție.
Acest proiect complex reconfirmă angajamentul nostru de a investi în infrastructura energetică strategică a României, utilizând cele mai noi tehnologii pentru a asigura performanță, fiabilitate și sustenabilitate. Creșterea capacității instalate a HA5 la 54,126 MW contribuie direct la consolidarea poziției Hidroelectrica ca lider în producția de energie verde din România.
Suntem conștienți de importanța acestor proiecte nu doar pentru compania noastră, ci și pentru sistemul energetic național. Modernizarea CHE Stejaru nu este doar o investiție într-un activ existent, ci și o investiție în viitorul energetic al țării noastre.
Doresc să mulțumesc echipei Hidroelectrica, partenerilor noștri și tuturor celor implicați pentru munca, dedicarea și efortul depus. Prin astfel de proiecte demonstrăm că Hidroelectrica este pregătită să răspundă provocărilor viitoare și să contribuie activ la o tranziție energetică durabilă, în beneficiul României”, a declarat Karoly Borbely, CEO al Hidroelectrica.
„Hidrocentrala Stejaru, unul dintre cele mai importante obiective energetice ale României. Suntem mândri că evoluăm foarte bine cu lucrările mari de investiții, care contribuie semnificativ atât la securizarea portofoliului Hidroelectrica, cât și la asigurarea continuității producției de energie verde pentru țara noastră. Dincolo de dificultățile inerente implementării unor astfel de proiecte complexe, nu ne abatem de la obiectivele centrale, acelea de a ridica standardele de performanță prin tehnologii moderne și, la fel de important, de a introduce echipamentele într-un nou ciclu de viață și de exploatare”, a declarat Bogdan Badea, CIO Hidroelectrica.
Hidrocentrala Stejaru, cunoscută și sub numele de Hidrocentrala „Dimitrie Leonida,” este situată pe râul Bistrița, la aproximativ 15 km de barajul Izvoru Muntelui. Proiectul a început și a fost finalizat în anii 1950, iar centrala a fost pusă în funcțiune în 1960. Este cea mai mare hidrocentrală din România și un punct de reper în hidroenergetica românească.
Barajul Izvoru Muntelui, asociat hidrocentralei, este un baraj de beton cu o înălțime de 127 metri și o lungime de 435 metri. Lacul de acumulare format, cunoscut și sub denumirea de Lacul Bicaz, are un volum de 1.230 milioane de metri cubi și o suprafață de 32,6 km², fiind cel mai mare lac artificial din România.