Hidroelectrica a trimis corpul de control la filiala Hidroserv. Mai puţin de jumătate din angajaţi muncesc efectiv la mentenanţă

Corpul de control al Hidroelectrica, unul din cei mai mari producători de energie din ţară, a finalizat în această săptămână raportul în urma controlului efectuat cu privire la mai multe nereguli la Hidroserv, filiala sa de mentenanţă, unde a fost în inspecţie la solicitarea fostului administrator special, a declarat, într-un interviu acordat News.ro, directorul general al Hidroelectrica, Ovidiu Agliceru.
Economica.net - D, 07 mai 2017, 09:26
Hidroelectrica a trimis corpul de control la filiala Hidroserv. Mai puţin de jumătate din angajaţi muncesc efectiv la mentenanţă

Raportul de control a fost transmis deja conducerii Hidroserv pentru „luarea măsurilor care se impun”, potrivit managerului.

Una din cele mai grave probleme sesizate este faptul că la Hidroserv sunt circa 1.340 de salariaţi, dar în centralele hidroelectrice la lucrările de mentenanţă s-a înregistrat pentru şase luni o medie de numai 534 salariaţi care muncesc efectiv şi generează venituri directe.

„Nu este în regulă ca pe un post de muncitor să figureze un salariat care efectuează activităţi administrative în birou”, a afirmat Agliceru, pentru News.ro.

Astfel, anul trecut, Hidroserv a avut contractate cu Hidroelectrica 2,1 milioane de ore de manoperă directă, care ar fi adus 159 milioane lei în conturile Hidroserv. Însă din cele 2,1 milioane ore contractate, Hidroserv a realizat numai 1,18 milioane ore.

Dacă Hidroserv ar fi prestat în cursul anului trecut toată manopera contractată, ar fi încheiat anul cu un profit brut de circa 4 milioane lei, susţine directorul general al Hidroelectrica.

„Cele de mai sus şi neaccesarea avansurilor pentru lucrări de la Hidroelectrica se află printre cauzele insolvenţei Hidroserv”, a precizat Agliceru.

În ceea ce priveşte starea echipamentelor din toate centralele hidroelectrice, aceasta a fost şi este corespunzătoare, iar menţinerea acestora la nivelul proiectelor tehnice este principala atribuţie a directorilor tehnici care conduc cele şapte sucursale ale Hidroelectrica, a subliniat managerul.

„Hidroelectrica a reparat când a trebuit, cât a trebuit şi cum a trebuit”, a spus Agliceru.

Salariaţii Deparatamentului Control Intern au mai constatat că, în cursul anului trecut, în anumite secţii ale Hidroserv nu au putut fi justificate mari cantităţi de combustibil achiziţionate.

Curtea de Apel Bucureşti a decis, pe 30 martie, închiderea definitivă a procedurii insolvenţei Hidroelectrica, după aproape cinci ani de la deschiderea procedurii.

Hidroelectrica s-a aflat în insolvenţă în perioada iunie 2012 – iunie 2016, timp în care a reziliat toate cele 11 contracte cu aşa numiţii „băieţi deştepţi”, un mecanism de privatizare a profitului demarat în 2004 şi care a prejudiciat compania cu circa 1,1 miliarde de euro doar în perioada 2006-2012, potrivit calculelor fostului administrator judiciar.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune ministrul Finanțelor după decizia S&P despre ratingul României
Ce spune ministrul Finanțelor după decizia S&P despre ratingul României
Evaluarea Standard & Poor's validează faptul că disciplina bugetară este nu doar necesară, ci şi posibilă, şi reprezintă un semnal important că pieţele internaţionale recunosc eforturile......
Temperaturi extreme în Bucureşti şi alte şapte judeţe – Unde vor fi cele mai ridicate temperaturi la sfârşit de săptămână – prognoză oficială ANM
Temperaturi extreme în Bucureşti şi alte şapte judeţe – Unde vor fi cele mai ridicate temperaturi la sfârşit ...
Bucureşti şi alte şapte judeţe din sudul ţării se află sub Cod portocaliu de caniculă joi, în timp ce mai mult de ...
Kim Jong Un a făcut apel la soldații săi să se pregătească pentru un război adevărat
Kim Jong Un a făcut apel la soldații săi să se pregătească pentru un război adevărat
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a făcut apel la soldații săi să se pregătească pentru un adevărat război în timpul ...
Rusia a blocat porturile de la Marea Neagră, vapoarele nu pot încărca țiței. Petrolul kazah, care alimentează România și Europa, nu poate ieși pe piețe
Rusia a blocat porturile de la Marea Neagră, vapoarele nu pot încărca țiței. Petrolul kazah, care alimentează România ...
Tancurile petroliere străine sunt momentan restricționate să încarce petrol în principalele porturi ale Rusiei la Marea ...