Hidroelectrica a vândut prin licitaţii energie de doar 5,4 mil. euro, dintr-un total de 75,7 mil.

Producătorul de electricitate deţinut de stat Hidroelectrica a vândut în această săptămână pe bursa OPCOM electricitate de doar 24,8 milioane lei (5,4 milioane euro), deşi a organizat licitaţii în valoare cumulată este de 343,1 milioane de lei (75,7 milioane euro).
Economica.net - vin, 02 nov. 2012, 13:53
Hidroelectrica a vândut prin licitaţii energie de doar 5,4 mil. euro, dintr-un total de 75,7 mil.

Compania a organizat în intervalul 30 octombrie-2 noiembrie un număr de 30 de licitaţii pentru vânzarea unei cantităţi de 1,5 TWh de energie, cu o valoare totală de 343,1 milioane de lei.

Preţul solicitat de compania de stat a fost de 220 lei pe MWh, situat în partea inferioară a tarifelor practicate în această perioadă pe bursa de energie OPCOM.

Din cele 30 de licitaţii, Hidroelectrica a reuşit să încheie doar trei proceduri de vânzare, prin care a vândut 113.275 MWh, cu o valoare totală de 24,8 milioane de lei.

Compania a programat pentru săptămâna viitoare, tot la OPCOM, alte cinci licitaţii pentru vâzarea unei cantităţi de 263.520 MWh, cu o valoare totală de 58 milioane de lei.

În total, în intervalul 30 octombrie-5 noiembrie compania de stat a programat 35 de licitaţii prin care a încercat să vândă energie de 401,1 milioane de lei (88,5 milioane euro), respectiv o cantitate de 1,8 TWh, echivalentul a aproximativ 3% din consumul anual la nivel naţional.

Administratorul special al companiei, Remus Vulpescu, a declarat miercuri că anularea celor mai multe dintre licitaţii a fost cauzată de prevederea din contract prin cumpărătorii sunt obligaţi să plătească în avans jumătate din valoarea acordului este „o condiţie atipică” şi un element de „sondare a pieţei”.

Vulpescu a arătat că anularea celor mai multe licitaţii nu este un eşec, întrucât energia scoasă la vânzare de Hidroelectrica urma să fie livrată în 2013. El a mai spus atunci că licitaţiile vor fi probabil reluate la un alt preţ şi cu alte condiţii.

Hidroelectrica a intrat în insolvenţă în în luna iunie. Printre cele mai importante cauze ale intrării în insolvenţă au fost contractele directe de vânzare a electricităţii către mai multe companii, la preţuri cu până la 50% mai mici faţă de nivelul de pe OPCOM.

Producătorul de electricitate a pierdut 1,1 miliarde euro în perioada 2006-2012 din vânzarea energiei prin contracte directe la preţuri mici.

Hidroelectrica a încheiat primul semestru cu pierderi de 60 milioane euro, iar pentru întregul an estimează un rezultat negativ de 100 milioane euro.

Te-ar mai putea interesa și
Și Electrica Furnizare a scăzut prețul energiei pentru populație din oferta de la 1 iulie. Ce facturi vor plăti clienții
Și Electrica Furnizare a scăzut prețul energiei pentru populație din oferta de la 1 iulie. Ce facturi vor plăti clienții
Electrica Furnizare, unul dintre marii furnizori de energie electrică ai populației, a scăzut și ea, în a doua parte a lunii, prețul energiei electrice din oferta de după 1 iulie, dată de la......
Ministrul Economiei: Pentru industria de apărare începe să apară o luminiţă la capătul tunelului
Ministrul Economiei: Pentru industria de apărare începe să apară o luminiţă la capătul tunelului
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a afirmat, sâmbătă, că pentru industria de apărare începe să apară "o luminiţă ...
Maib, cea mai mare bancă din Republica Moldova, lansează operațiuni de banking digital în România
Maib, cea mai mare bancă din Republica Moldova, lansează operațiuni de banking digital în România
Maib, cea mai mare bancă din Republica Moldova, a ales platforma estoniană Tuum pentru a susține lansarea serviciilor ...
Miruță: Îmi propun ca unele dintre companii să fie listate la bursă; niciuna în care statul român să nu aibă control
Miruță: Îmi propun ca unele dintre companii să fie listate la bursă; niciuna în care statul român să nu aibă control
Realizarea unui audit serios al companiilor de stat aflate în portofoliul Ministerului Economiei, în vederea eficientizării ...