Hidroelectrica acceptă până la urmă suspendarea din funcție a președintelui Consiliului de Supraveghere, Silviu Avram. Propunerea va fi introdusă în AGOA din 29 mai

Hidroelectrica informează actionarii și investitorii de la Bursa de Valori București cu privire asupra faptului că în dată de 11 mai 2026 a primit adresa nr. 30303/CSB/11.05.2026, formulată de către Ministerul Energiei, în numele Statului Român, în calitate de acționar de majoritar, cu un număr de 360.094.390 acțiuni, reprezentând 80,0561% din capitalul social al Societății.
Cristian Negrei - lun, 11 mai 2026, 21:51
Hidroelectrica acceptă până la urmă suspendarea din funcție a președintelui Consiliului de Supraveghere, Silviu Avram. Propunerea va fi introdusă în AGOA din 29 mai

Această adresă are ca obiect introducerea următoarelor puncte pe ordinea de zi a Adunării Generale Ordinare a Acționarilor (“AGOA”) din dată de 29 mai 2026, ora 12:00 (ora României):

1. Constatarea existenței unei situații de suspendare a contractului de mandat nr. 36089/29.03.2023 încheiat cu domnul Silviu Răzvan Avram, potrivit art.40 din acest contract, în lipsa notificării din partea mandatarului.

2. Aprobarea formei și a conținutului Actului Adițional nr. 5 la contractul de mandat încheiat cu domnul Silviu Răzvan Avram, membru al Consiliului de Supraveghere, în formă propusă de Ministerul Energiei.

3. Aprobarea mandatarii reprezentantului acționarului Statul Român prin Ministerul Energiei în Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor la S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. să semneze Actul Adițional nr. 5 la Contractul de mandat cu membrul Consiliului de Supraveghere.

Ministerul Energiei, condus de premierul interimar Ilie Bolojan, a cerut suspendarea din funție a lui Avram, despre care presa a scris că e ful nașului de cununie a lui Sorin Grindeanu, pentru că acesta ar fi urmărit penal în mai multe dosare.

 

În aceste condiții, Ministerul anunță că proiectul de hotărâre propus este:

1. Având în vedere informațiile publice disponibile despre Dosarul nr. 6631/2/2025, aflat pe rolul Secției I penale la Curtea de Apel București având că obiect ”luarea de mită (art. 289 NCP) alin. 1 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, rap la art 35 alin.(1) Cod penal”, precum și dosarele disjunse din acesta, respectiv nr. 6631/2/2025/a1 având că obiect ”măsuri și excepții dispuse de judecătorul de camera preliminară”, înregistrat pe rolul Curții de Apel București în dată de 21.10.2025 și în dosarul nr. 6631/2/2025/a1.1 având că obiect ”verifier măsuri asigurătorii (art. 250 ind.2 Cod procedura penală)”, AGOA constatată existența unei situații de suspendare a contractului de mandat nr. 36089/29.03.2023 încheiat cu domnul Silviu Răzvan AVRAM, potrivit art.40 din acest contract, în lipsa notificării din partea mandatarului, care are calitate de inculpat în dosarul menționat.

Infracțiunile pentru care în dosarul menționat domnul Silviu Răzvan Avram are calitatea de inculpate se încadrează în categoriile de infracțiuni prevăzute la art. 6 din Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

2. Se aprobă formă Actului Adițional nr. 5 la contractul de mandat încheiat cu domnul Silviu Răzvan Avram, membru al Consiliului de Supraveghere, în formă propusă de Ministerul Energiei.

3. AGOA aprobă mandatarea reprezentantului acționarului Statul Român prin Ministerul Energiei în Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor la S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. să semneze Actul Adițional nr. 5 la Contractul de mandat cu membrul Consiliului de Supraveghere.

Potrivit companiei, Convocatorul Completat va fi publicat în concordanță cu prevederile legale pe BVB și website-ul companiei, secțiunea Relația cu Investitorii – Adunarea Generală a Acționarilor – AGA 2026, începând cu dată de 15 mai 2026, precum și în Monitorul Oficial și într-un ziar de circulație națională, în dată de 18 mai 2026.

 

O suspendare cu contre

De menționat că vineri, 8 mai 2026, Hidroelectrica a răspuns acid unei cereri formulate de Ministerul Energiei de suplimentare a ordinii a AGOA din 29 mai 2026, pe motiv că nu ar fi fost formulată în termeni legali, ci sub forma unui comunicat de presă, care a luat prin surprindere compania și chiar a pus-o într-o situație dificilă.

Hidroelectrica acuza MInisterul Energiei (adică pe Bolojan direct n.red.) de ingerință politică și că nu a urmat cadrul legal stabilit pentru a face o astfel de propunere de suplimentare a ordinii de zi a AGOA din 29 mai 2026, afectând prin acțiunile sale guvernanța corporativă a societății cu efect direct asupra reputației și a prețurilor acțiunilor sale.

Astăzi, Hidroelectrica pare mulțumită de pașii oficiali făcuți de Ministerul Energiei și acceptă introducerea în AGOA din 29 mai a solicitării de suspendare a lui Silviu Avram.

Adresa transmisă astăzi de Hidroelectrica referitoare la acest subliect, ca și cea de vineri de altfel, e semnată de președintele Directoratului Bogdan Badea (foto).

Te-ar mai putea interesa și
Mihai Filip, OVES Enterprise: AI-ul readuce în România proiectele IT pierdute în favoarea Indiei
Mihai Filip, OVES Enterprise: AI-ul readuce în România proiectele IT pierdute în favoarea Indiei
Inteligența artificială schimbă raportul de forțe în outsourcingul software și deschide pentru România accesul la o parte dintre proiectele IT câștigate în ultimii ani de India, potrivit......
Iranul anunţă că aşteaptă un răspuns al SUA după ce au avut loc noi negocieri indirecte
Iranul anunţă că aşteaptă un răspuns al SUA după ce au avut loc noi negocieri indirecte
Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a anunţat luni seară că Iranul aşteaptă un răspuns din partea SUA în ...
Anunţ din SUA pentru Cuba. Ce spune Rubio despre noul drum pe care trebuie să-l aleagă autoritățile de la Havana
Anunţ din SUA pentru Cuba. Ce spune Rubio despre noul drum pe care trebuie să-l aleagă autoritățile de la Havana
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat luni că Statele Unite speră că Havana va alege "o altă cale", avertizând ...
Dezastrele provocate de fenomenele meteo extreme au provocat pagube de 14-17 miliarde de euro fermierilor
Dezastrele provocate de fenomenele meteo extreme au provocat pagube de 14-17 miliarde de euro fermierilor
Canicula extremă din timpul verii, seceta şi incendiile din Europa au cauzat sectorului agricol al Uniunii Europene pagube ...