Hidroelectrica, anunț pentru clienți. Ce se va întâmpla cu prețurile
“La Hidroelectrica avem gânduri mari pe piata de furnizare. Vom digitaliza toate interactiunile cu clientul final. Avem 600.000 de clienti casnici acum. Aşteptăm 1 aprilie 2025, şi pe partea de productie şi de furnizare. Şi sigur vom avea oferte bune atât pentru clientii casnici, cât şi cei de business. Nu va fi o explozie a preturilor în contract”, a spus Radu Constantin, membru al directoratului Hidroelectrica, prezent la conferința ZF Energi 2024
El a amintit că, de trei ani, prețul Hidroelectrica pentru clienții casnici a fluctuat foarte puțin – a fost inițial de 0,25, și acum este de 0,28 lei/kWh, preț al energiei active. “Anem o ofertă constantă de preț din 2021 încoace. Clienții nu au fost impactați de evoluțiile din piațele de energie, și așa va fi și în continuare”, a declarat Constantin.
“Avem o relație cu consumatorul final dezvoltată de trei ani şi avem o creştere organică. Vedem digitalizarea ca pe o oportunitate de a atrage și mai multi clienti casnici, dacă cei actuali vor fi mulțumiți. Oportunitățile vin din dezvoltarea portofoliului de clienți, pe ambele directii, şi casnici şi de business”, a mai spus directorul.
Citește și: Hidroelectrica, cea mai reclamată companie din energie, anul trecut
Amintim că actualele oferte ale Hidroelectrica atată că prețul de furnizare fix, de 0,28 lei/kWh pentru energia activă, este valabil, în contractele pe un an, doar până la 31 martie 2025, moment de la care piața de energie electrică ar urma să fie re-liberazliată.
“Condițiile contractuale de preț sunt valabile până la data de 31.03.2025, perioadă în care se aplică prețul din ofertă și condițiile asociate, ulterior cu obligația furnizorului de a notifica Clientul cu cel puțin 30 de zile calendaristice înainte de data la care modificarea urmează să fie efectuată, cu precizarea dreptului Clientului de a denunța contractul, în cazul în care in termen de 15 zile de la notificare nu este de acord cu noile condiții contractuale notificate’, scrie în oferta curentă a companiei.
Hidroelectrica a înregistrat în primele nouă luni ale anului un profit net de 3,5 miliarde de lei, în scădere cu 32% față de aceeași perioadă a anului trecut. Pe segmentul de furnizare, a crescut numărul de clienți casnici, cu 10%, până la 573.000, dar a scăzut semnificativ, cu 17%, până la 28.000, numpărul clienților comerciali – erau 34.000 acum un an.
Citește și: