Hidroelectrica ar putea ieşi din insolvenţă pe 8 iunie
Borza a explicat că încă nu a fost finalizată expertiza financiar-contabilă solicitată de Energy Holding, pentru ca instanţa să emită o decizie.
La finele lunii aprilie, Borza declara că Hidroelectrica ar putea ieşi din insolvenţă pe data de 11 mai, când urmau să fie judecate ultimele două contestaţii depuse de Energy Holding şi de Alpiq Romenergie. „Dacă ne judecăm la termen, Hidroelectrica ar putea ieşi din insolvenţă chiar pe 11 mai, când se vor judeca ultimele două contestaţii, cele ale Energy Holding şi Alpiq Romenergie”, declara Borza.
Potrivit acestuia, Alpiq Romindustries, celălalt mare trader de energie care a contestat intrarea în insolvenţă, a pierdut în decurs de o lună două procese prin care cerea despăgubiri de aproape un miliard de lei.
Reprezentantul Euro Insol a mai spus că Hidroelectrica va rata termenul de listare la bursă în noiembrie anul acesta, dacă nu va ieși din insolvență în mai-iunie.
2016, cel mai bun an
Pentru acest an, Borza preconizează că Hidroelectrica va raporta un profit record de peste 1,3 miliarde de lei, la o cifră de afaceri de 2,5 miliarde de lei.
Anul trecut, compania a înregistrat un profit brut de 1,15 miliarde de lei, la o cifră de afaceri de 3,2 miliarde de lei.
Hidroelectrica este cel mai mare producător individual de energie electrică din România, cu o cotă de piaţă de 30% din producţia de energie la nivel naţional în 2015.
Hidroelectrica este din nou în insolvenţă din februarie 2014. Compania a mai fost în această situaţie în perioada iunie 2012 – iunie 2013.