Hidroelectrica are un nou Directorat. Consiliul de Supraveghere a fost reconfirmat şi completat

Economica.net
16 08. 2013
hidroelectrica_03619400_22064200_64403400

Din noul Directorat mai fac parte Aurel Cocoş, prezent şi până acum în această structură de conducere, Eugen Bădean, numit director general comercial, Ovidiu Agliceru, numit director general tehnic, şi Mihai Teleanu, director general de dezvoltare.

Brădean vine din compania Electrica, controlată tot de stat, unde a ocupat poziţia de director de strategie.

Agliceru a preluat funcţia de director general tehnic, anterior deţinând poziţia de director control intern.

„Mandatul Directoratului este provizoriu şi va dura până când Consiliul de Supraveghere va face eventuale schimbări, sau cel târziu până când un nou Consiliu de Supraveghere numit conform OUG 109 (privind guvernanţa corporativă – n.r.) va selecta un nou Directorat”, au precizat sursele.

Din nou Directorat nu mai face parte Dragoş Zachia-Zlatea, fost director general al Hidroelectria.

Reprezentantul Fondului Proprietatea, care deţine 19,94% din acţiunile Hidroelectrica, s-a opus numirii Directoratului şi a votat „împotrivă” la toţi candidaţii, au menţionat sursele.

Adunarea Generală a Acţionarilot Hidroelectrica a revocat miercuri întregul Consiliu de Supraveghere, iar apoi i-a reconfrimat pe toţi cei care ocupau aceste poziţii şi a numit doi membri pe locurile vacante.

Remus Borza (preşedinte), Ioan Mihăilă, Remus Vulpescu, Mihai Groşan şi Oana Truţă au fost reconfirmaţi, iar Elena Popescu şi pe Gabriela Sandu, ambele reprezentând statul, au fost numite pe locurile vacante.

Borza deţine firma Euro Insol, adminstratorul judiciar al Hidroelectrica în perioada insolvenţei, respectiv iunie 2012-iunie 2013.

Hidroelectrica a încheiat primul semestru cu un profit de 481 milioane lei (109,5 milioane euro), de la pierderi de 202 milioane lei în perioada corespunzătoare a anului trecut, câştigul fiind mai mare cu 47 milioane de lei faţă de nivelul bugetat pentru întregul an.

În primul semestru, afacerile Hidroelectrica au totalizat 1,68 miliarde de lei (382,6 milioane euro), în creştere cu 33,4% de la nivelul de 1,26 miliarde de lei înregistrat în primele şase luni din 2012.