Hidroelectrica reia proiectul de miliarde al construcției uneia dintre cele mai importante hidrocentrale din România

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din țară, demarează, din nou, procedurile pentru construirea hidrocentralei de la Islaz, ultima din salba de pe Oltul Inferior.
Mihai Nicuţ - vin, 11 nov. 2022, 16:41
Hidroelectrica reia proiectul de miliarde al construcției uneia dintre cele mai importante hidrocentrale din România

Hidroelectrica propune acționarilor, luna viitoare, aprobarea noilor indicatori economici ai amenajării hidroenergetic (AHE) Islaz, potrivit informării publicate de companie. Este vorba de fapt despre amenajarea hidroenergetică a râului Olt, pe sectorul Izbiceni-Dunăre. Centrala hidroelectrică (CHE Islaz) este ultima de pe Olt, situată la circa 3,5 km de confluența cu Dunărea.

Amenajarea are 70% rol non-energetic, pentru irigații, pescuit prevenirea inundațiilor și asigurarea unei traversări rutiere peste nodul hidrotehnic și doar 30% rol energetic. Chiar și așa, în condițiile în care noua centrală ar asigura o producție suplimentară de până la 375 GWh/an, compania consideră că, în condițiile actuale ale pieței de energie (Hidroelectrica vorbește despre prețuri de 1.000 de lei/MWh, pentru 35 de ani) și al angajamentelor legate de energia regenerabilă, centrala ar trebui construită.

Hidroelectrica vrea centrala cu pompaj

Centrala ar urma să aibă o putere instalată de 28 MW, și Hidroelectrica are are două scenarii. Primul este construirea unei centrale clasice, doar cu turbine, și a doua a unei centrale cu pompaj, iar compania a preferă pe a doua.

“Realizarea CHE Islaz fără utilizarea funcției de pompaj pe cascada Ipotești-Dunăre prezintă indicatori de performanță sub pragul de rentabilitate, indiferent de modalitățile de finanțare. Doar prin utlizarea funcției de pompaj pe întreaga cascadă Ipotești-Dunăre, prin care se asigură suplimentarea unor volume de apă ce pot fi turbinate în plus față de aportul natural gravitațional, realizarea CHE Islaz prezint[ indicatori de performanță peste pragul de rentabilitate”, arată compania.

Despre această hidrocentrală s-a vorbit în mai multe rânduri în ultimii ani, prima dată fiind gândită în anul 1994. Acum patru ani, reprezentanți ai Ministerului Apelor și Pădurilor, ai Hidroelectrica și ai Ministerului Agriculturii s-au întâlnit în Teleorman pentru a discuta detaliile construcției. Lucrurile nu au avansat. În acest an, Hidroelectrica a comandat un nou studiu de fezabilitate, pe baza căruia propune acționarilor construirea ei. Dacă va fi realizată vreodată, ar asigura funcționarea în regim de pompaj a mai multor centrale din amonte.

Citește și:

Hidroelectrica a strâns peste 40.000 de plângeri de la clienții casnici, aproape toate justificate, majoritatea pe facturi. Câte a rezolvat

Suma estimată deceniul trecut pentru construcţia hidrocentralei se ridica atunci la aproximativ 1,4 miliarde de lei, dar acum compania estimează un cost de peste 2 miliarde de lei.

Citește și:

“Probabil vom avea cea mai mică producţie din ultimii zece ani” – Bogdan Badea, directorul Hidroelectrica

În primele șase luni ale anului, Hidroelectrica a avut o producție de doar 7,1 TWh de energie electrică, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă a anului trecut. Compania este cel mai mare producător de energie al țării, cu o putere instalată în hidrocentrale de peste 6.400 MW.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Trump: Harvard este o glumă, unde se învaţă ura şi prostia și nu ar trebui să primească fonduri federale
Trump: Harvard este o glumă, unde se învaţă ura şi prostia și nu ar trebui să primească fonduri federale
Preşedintele american Donald Trump şi-a escaladat miercuri lupta cu universitatea Harvard, după ce instituţia de învăţământ de elită i-a respins cererile, relatează agenția germană de......
Bursa de Valori București a închis în scădere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori București a închis în scădere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis miercuri în scădere pe aproape toţi indicii, iar rulajul a fost de 45,49 de ...
Beko România a depășit pragul de 45 de milioane de aparate frigorifice construite la fabrica din Găești
Beko România a depășit pragul de 45 de milioane de aparate frigorifice construite la fabrica din Găești
Compania Beko România, liderul pieței locale de electrocasnice și cel mai mare hub de producție al grupului Beko Europe, ...
PartnerVet cumpără clinica veterinară Animal Care Center din Constanța
PartnerVet cumpără clinica veterinară Animal Care Center din Constanța
PartnerVet anunță extinderea operaţiunilor în Constanța prin integrarea clinicii veterinare Animal Care Center (ACC), ...