10 obiective de investiții ale Hidroelectrica, considerate vitale de CSAT. Guvernul a pregătit OUG pentru a se finaliza, cu exceptări de la legislație

23 11. 2022
hidro-valea-jiului (1)

Iată mai întâi lista obiectivelor de investiții în cauză:

 

“Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a emis în data de 25.10.2022, Hotărârea nr. 169 privind îmbunătățirea rezilienței energetice a României pentru asigurarea securității în domeniu prin adaptarea operativă și dezvoltarea de noi capacități de producție energetice, în contextul războiului din Ucraina și a dispus adoptarea măsurilor necesare pentru punerea în aplicare a acesteia.

Între direcțiile de acțiune identificate în materialul emis de CSAT, la dezvoltarea de noi capacități de producție a energiei electrice, lit. B – REPowerEU, au fost identificate proiectele de investiții ale Societății de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A. (SPEEH S.A.) necesare pentru asigurarea rezilienței energetice”, se arată în nota de fundamentare a actului normativ.

“CSAT a stabilit prioritatea în raport de situația de criza energetică actuală a proiectelor de investiții ale SPEEH S.A. (Hidroelectrica- n.red.) aflate în diferite stadii de realizare, prin îmbunătățirea rezilienței energetice a României”, se mai arată în nota de fundementare.

Ca atare, proiectul de OUG elaborat de Ministerul Energiei arată că

“Obiectivele de investiții pentru realizarea de amenajări hidroenergetice în curs de execuție si altor proiecte de interes public major care utilizează energie regenerabila sunt considerate situații excepționale, în sensul prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului și proiecte de importanță/securitate națională, în sensul art. 36 din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”

și

“Indicatorii tehnico-economici aferenti proiectelor din Anexa se actualizează și se aprobă de către Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice „Hidroelectrica” – S.A., prin derogare de la prevederile art. 42 alin. (1) și (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, modificările și completările ulterioare”.

Iată articolul în legea 292 în cauză: “În situaţii excepţionale, autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului poate excepta de la aplicarea prevederilor prezentei legi, parţial sau în totalitate, un anumit proiect, cu condiţia ca obiectivele prezentei legi să fie realizate fără a aduce atingere prevederilor art. 17”.

Dacă investițiile vor fi realizate, “se adaugă astfel, producției anuale românești aproape 2 TWh/an energie verde regenerabila, ceea ce conduce la atingerea dezideratului actual al independentei energetice în condițiile respectării și protejării mediului”, se arată în nota de fundamentare.

Proiectul de OUG vine în contextul în care unele dintre investițiile Hidroelectrica, începute și finalizate chiar în proporție de până la 90% sunt blocate din considerente de protecție a mediului, în condițiile în care au fost demarate înainte de schimbarea legilor în materie de ecologie.