Oficial: Hidroelectrica anunță intenția de listare la BVB în luna iulie
Societatea intenționează totodată să aplice pentru admiterea la tranzacționare a acțiunilor sale pe piața reglementată a Bursei de Valori București. Oferta va avea loc după aprobarea prospectului (“Prospectul“) de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
Detaliile ofertei:
- Fondul a primit acordul acționarilor pentru a dispune în cadrul Ofertei de întreaga sa participație de până la 19,94%, din numărul total de acțiuni emise de Societate. Numărul de acțiuni ce vor fi vândute în cadrul ofertei publice va fi determinat ulterior. Societatea nu va realiza o majorare de capital în contextul Ofertei și nu va beneficia în vreun fel de fondurile obținute ca urmare a desfășurării Ofertei.
- Oferta va consta într-o ofertă publică adresată investitorilor retail și instituționali din România, precum și investitorilor instituționali internaționali eligibili.
- Acțiunile vor fi vândute și, ulterior Admiterii, tranzacționate în lei (“RON”).
- Admiterea este de așteptat să aibă loc în iulie 2023. Odată admise la tranzacționare, acțiunile Societății vor fi incluse în indicele BET al BVB imediat după Admitere.
- Societatea și Fondul vor fi supuși unei restricții de înstrăinare a acțiunilor Societății pentru o perioadă de 180 zile, iar acționarul majoritar al Societății va fi supus unei restricții de înstrăinare a acțiunilor Societății pentru o perioadă de 12 luni de la data Admiterii.
- Informații detaliate despre Ofertă vor fi publicate după aprobarea Prospectului.
- Citigroup Global Markets Europe AG, Erste Group Bank AG, Jefferies GMBH și Morgan Stanley Europe SE acționează în calitate de Coordonatori Globali Comuni în legătură cu Oferta. Banca Comercială Română SA, Barclays Bank Ireland PLC, BofA Securities Europe SA, UBS Europe SE, UniCredit Bank AG și Wood & Company Financial Services acționează în calitate de Deținători Comuni ai Registrului de Subscrieri. Auerbach Grayson, BRD – Groupe Société Générale, S.S.I.F. BT Capital Partners S.A. și S.S.I.F. Swiss Capital S.A. sunt Manageri Comuni Principali.
- Rothschild & Co Equity Market Solutions Limited este Consultantul Financiar al Fondul, iar STJ Advisors este Consultantul Financiar al Societății în legătură cu Oferta Publică Inițială.
„Hidroelectrica are un istoric îndelungat de creștere semnificativă și de generare de profit pentru acționari, fiind principalul producător de energie electrică din România, cu un portofoliu de producție 100% din surse
regenerabile. Ne aflăm într-o poziție bună pentru a continua tendința de creștere, având o strategie clară, axată pe eficiență operațională, diversificarea și extinderea afacerii și asigurarea rentabilității capitalului, toate acestea fiind susținute de un mediu sectorial și macroeconomic favorabil pe termen lung .
Oferta Publică Inițială propusă reprezintă un pas firesc și entuziasmant în evoluția noastră, deoarece listarea Hidroelectrica pe Bursa de Valori București ne va ajuta să ne diversificăm baza de acționari și să ne dezvoltăm profilul internațional”, a spus Bogdan Badea, Director Executiv al Hidroelectrica