Hidroelectrica: Profitul brut s-a dublat în primul trimestru din 2015 – 405 milioane lei
‘Performanţa s-a datorat atât nivelului ridicat al producţiei de energie electrică din această perioadă, fiind produsă şi livrată o cantitate de energie electrică de 4711 GWh, cu 37% mai mare faţă de cei 3.443 GWh produşi şi livraţi în aceeaşi perioadă a anului trecut, dar mai ales implementării unui management proactiv, vizionar şi asumat privind gestionarea resurselor şi valorilor companiei’, se menţionează într-un comunicat al companiei.
Cifra de afaceri a avut, de asemenea, o creştere semnificativă, de 40% faţă de anul trecut, respectiv, de la 676 milioane lei în primul trimestrul din 2014, la 944 milioane lei în trimestrul I din 2015, scrie Agerpres.
În 2010, când Hidroelectrica a realizat cea mai mare producţie din istoria companiei, respectiv 19,8 TWh, din care doar 4.149 GWh pe primele 3 luni ale anului, cifra de afaceri în primul trimestru a fost de 661 milioane lei, iar profitul brut de numai 83 milioane lei, reprezentând 20% din profitul brut înregistrat pe primele trei luni din 2015.
‘Am creat premisele unui an excepţional pentru Hidroelectrica în 2015, iar dacă regimul hidrologic va fi similar cu cel înregistrat anul trecut estimăm o producţie de peste 18 TWh şi un profit de peste 300 milioane de euro. Totodată, compania îşi va consolida poziţia de lider în producţia de energie electrică în România, aspirând la statutul de jucător regional în vânzarea energiei electrice, pregătind astfel terenul pentru cea mai de succes listare a unei companii româneşti pe Bursa de Valori’, a declarat Remus Borza, reprezentantul administratorului judiciar Euro Insol.