Hidroelectrica, retrogradată cu patru trepte de Moody’s. Azi se decide insolvenţa

Agenţia de evaluare Moody's a retrogradat ratingul companiei Hidroelectrica cu patru trepte, de la Ba1 la B2. 
Economica.net - mie, 20 iun. 2012, 06:51
Hidroelectrica, retrogradată cu patru trepte de Moody's. Azi se decide insolvenţa

Agenţia de evaluare financiară Moody’s a coborât cu patru trepte ratingul Hidroelectrica, de la „Ba1” la „B2”, după ce compania şi-a cerut insolvenţa, şi a atribuit perspectivă negativă, avertizând că ar putea urma o nouă retrogradare.

„Retrogradarea (…) vine după ce compania şi-a cerut recent insolvenţa, ceea ce indică o creştere semnificativă a riscului de default (încetare de plăţi – n.r.) şi aduce în calcul natura imprevizibilă a procedurilor de insolvenţă. Coborârea ratingului reflectă de asemenea deteriorarea premiselor privind un eventual sprijin financiar din partea Guvernului român pentru Hidroelectrica în caz de necesitate, în contextul pasivităţii şi lipsei de transparenţă în privinţa evoluţiilor recente de la companie”, a declarat Richard Miratsky, vicepreşedinte şi senior analist în cadrul Moody’s, totodată analist principal pentru Hidroelectrica.

Creşterea riscului de neplată în urma cererii de intrare în insolvenţă „ar putea accelera maturităţile datoriilor dincolo de capacitatea companiei de a-şi respecta obligaţiile şi ar putea reprezenta un obstacol semnificativ pentru eventuale încercări de a atrage noi finanţări”, avertizează agenţia.

Solicitarea de intrare în insolvenţă generează incertitudini în privinţa capacităţii şi flexibilităţii financiare a Hidroelectrica în privinţa onorării serviciului datoriei şi datoriilor scadente în perioada procesului de insolvenţă, astfel că ratingul companiei a primit perspectivă negativă şi rămâne sub evaluare pentru potenţiale noi retrogradări.

Evaluarea se va concentra pe rezultatul şi consecinţele deciziei Tribunalului Bucureşti privind cererea de intrare în insolvenţă a Hidroelectrica, dar şi pe acordarea, sau nu, de către Guvern, a unui sprijin financiar pentru a se asigura că societatea va continua să-şi onoreze obligaţiile, se spune în comunicat.

Compania Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică şi unul dintre cele mai valoaroase active ale statului român, a trimis vinerea trecută Tribunalului Bucureşti o solicitare de intrare în insolvenţă.  Azi, Tribunalul va decide dacă acceptă sau nu intrarea companiei în insolvenţă. 

Intrarea în insolvenţă a Hidroelectrica, după „un dezastru de management” şi seceta din 2011, nu vizează falimentul companiei, ci reorganizarea, care va dura 16-18 luni, şi nu va duce la vânzarea de active sau închiderea de hidrocentrale, a declarat ieri Remus Vulpescu, preşedintele CA al Hidroelectrica şi şeful OPSPI.

„Scopul procedurii este următorul: aşa cum este prevăzut în lege, administratorii oricărei societăţi care constată că nu mai poate face faţă din cauza lipsei de lichidităţi unor obligaţii financiare ajunse la scadenţă sunt obligaţi să solicite Tribunalului pronunţarea unei cereri de deschidere a procedurii insolvenţei. Procedura insolvenţei are ca unic scop identificarea corectă a problemelor cu care se confruntă societatea comercială debitoare, identificarea unor soluţii la acele probleme după ce vor fi fost identificate şi aplicarea concretă a soluţiilor identificate, aprobate şi de creditori şi de acţionari, prin intermediul administratorului judiciar, în scopul reorganizării activităţii, în scopul plăţii tuturor datoriilor”, a spus el.

Întrebat despre implicaţiile procedurii insolvenţei asupra contractelor bilaterale încheiate între Hidroelectrica şi „băieţii deştepţi”, şeful CA a spus că „noi nu asociem în momentul de faţă aceste contracte bilaterale cu procedura de insolvenţă”, o eventuală ajustare a acordurilor urmând să fie decisă de „autorităţile şi organele competente”, respectiv judecătorul sindic, adunarea creditorilor şi administratorul judiciar. El a adăugat că nu doreşte să facă speculaţii pe această temă, iar în prezent negocierile privind contractele bilaterale „nu au fost oficial sistate”.

Înaintea depunerii cererii de intrare în insolvenţă, reprezentanţii companiei au avut întâlniri cu creditorii cu debite mai vechi de 90 de zile, respectiv Ministerul Economiei, Fondul Proprietatea şi Administraţia Naţională Apele Române, conform sursei citate.

În schimb, Vulpescu a arătat că băncile partenere ale companiei nu au de încasat restanţe la împrumuturile acordate, iar Hidroelectrica nu îşi propune restructurarea portofoliului de credite.

Totodată, el a spus că insolvenţa nu va determina o scădere a cantităţii de energie livrate de Hidroelectrica în sistemul naţional.


Te-ar mai putea interesa și
EXIT POLL Primele rezultate. Cât au obținut Nicușor Dan și George Simion în turul 2 al alegerilor prezidențiale. Primele declarații
EXIT POLL Primele rezultate. Cât au obținut Nicușor Dan și George Simion în turul 2 al alegerilor prezidențiale. Primele ...
Nicușor Dan este în fața lui George Simion în exit poll-urile de după turul 2 al alegerilor prezidențiale, care nu măsoară însă voturile din străinătate. Simion revendică însă el......
Semne ale „interferenței ruse” în alegeri – Ministerul de Externe
Semne ale „interferenței ruse” în alegeri – Ministerul de Externe
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), Andrei Ţărnea, a afirmat că au fost detectate semne ale ...
J.D. Vance şi Von der Leyen au discutat la Roma despre dezacordurile comerciale între SUA şi UE
J.D. Vance şi Von der Leyen au discutat la Roma despre dezacordurile comerciale între SUA şi UE
Vicepreşedintele american J.D. Vance a descris duminică Uniunea Europeană drept "un aliat important" al SUA, recunoscând ...
UPDATED Fondatorul Telegram afirmă că a refuzat cererea unei ţări de a „reduce la tăcere” vocile conservatoare în România, spune Reuters. De ce ar putea fi o știre falsă
UPDATED Fondatorul Telegram afirmă că a refuzat cererea unei ţări de a „reduce la tăcere” vocile conservatoare ...
Fondatorul aplicaţiei de mesagerie Telegram, Pavel Durov, a scris duminică într-un mesaj pe această platformă că a ...