Hidroelectrica scoate la licitație retehnologizarea centralei Brădișor, contract de aproape 30 mil. euro

27 12. 2021
bradisor_19110500

Centrala de la Brădișor este amplasată pe râul Lotru, în județul Vâlcea, și are o capacitate instalată proiectată de 115 MW, în două grupuri. Construită în perioada comunistă, centrala nu a funcționat însă niciodată la capacitatea instalată din proiect, având mereu restricții de putere. Odată cu retehnologizarea și pe baza soluțiilor tehnologice din ziua de azi. Hidroelectrica încearcă să aducă centrala la capacitatea instalată din proiect.

Iată un extras din anunțul de licitație:

“Fabricaţie, montaj şi punere în funcţiune turbină hidraulică; Se vizează aducerea CHE Brădişor la parametrii nominali proiectaţi, cu reducerea restricţiilor de putere existente, dar şi de implementare a unor soluţii tehnologice moderne de creştere a siguranţei în exploatare şi de eficientizare a producţiei de energie electrică şi furnizarea de servicii tehnologice de sistem, prin:

  • Creşterea randamentului hidroagregatelor;
  • Creşterea gradului de siguranţă în funcţionare, a fiabilităţii şi disponibilităţii hidroagregatelor, precum şi calificarea acestora pentru furnizarea serviciilor tehnologice de sistem (reglaj secundar putere – frecvenţă, reglaj de tensiune);
  • Obţinerea unui nou ciclu de viaţă si de exploatare pentru uvrajele, instalaţiile şi echipamentele aferente CHE Brădişor;
  • Realizarea unui sistem modern de comandă, control automat şi achiziţii date (SCADA), un sistem de conducere performant, prin intermediul căruia se va monitoriza productia de energie electrică şi/ sau furnizarea de servicii tehnologice de system ceea ce va contribuii implicit la funcţionarea în siguranţă a SEN;
  • Impactul redus asupra mediului”.

Compania are un buget estimat pentru această lucrare de 148,4 milioane de lei, iar contractul de retehnologizare ar urma să se întindă pe patru ani. Ofertele celor interesați se vor deschide în data de 28 martie la sediul Hidroelectrica din București. Criteriul de atribuire al contractului este cel mai bun raport preț-calitate, unde componenta financiară are o pondere de 84% în punctaj.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie din România, 100% verde, și principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Național. Compania exploatează în prezent un număr de 209 centrale, cu o putere instalată totală de 6.482 MW. Acestora li se adaugă parcul eolian de la Crucea. Compania este controlată de statul român, cu unic acționar minoritar Fondul Proprietatea.