Hidroelectrica şi-a bugetat pentru 2020 un profit brut de 1,42 miliarde de lei, scădere de 10%. Buget uriaş pentru achiziţii
Veniturile totale ale companiei vor fi de doar 3,9 miliarde de lei, faţă de cele 4,3 miliarde din acest an, potrivit proiectului de buget consultat de noi.
Hidroelectrica arată că scăderea este determinată mai ales de obligaţia pe care o are din partea ANRE de a vinde 3,15 TWh de energie electrică (producţia totală este estimată la 14,7 TWh) la preţul reglementat de 102,5 lei/MWh.
Din cauza acestei obligaţii, Hidroelectrica are un minus la venituri de 400 de milioane de lei.
Pe de altă parte, şi cheltuielile companiei sunt în scădere cu 243 de milioane de lei, până la 2,45 miliarde de lei, situaţie datorată în special constituirii de provizioane în cursul anului 2019, după cum arată compania. La acest capitol, cheltuielile cu întreţinerea şi reparaţiile sunt de 179 de milioane de lei, în creştere cu 82 de milioane de lei faţă de cele din 2019.
De reţinut că, din profitul brut de 1,6 miliarde de lei din 2019, profitul net este de doar 861 de milioane (diferenţa sunt impozitele, unele din trecut) însă în 2020, din profitul brut de 1,4 miliarde, este preliminat un net de un miliard.
Bugetul de investiţii este însă uriaş, şi anume 4,22 miliarde de lei, iar cea mai mare parte a acestora este reprezentată de capitolul “achiziţie participaţiuni”, unde este de trecută o sumă de 3,75 miliarde de lei. Amintim că Hidroelectrica este implicată în procesul de achiziţie a activelor CEZ din România (distribuţia din Oltenia, firma de furnizare şi parcul eolian din Dobrogea), proces care este acum în derulare.
Totuşi, potrivit informaţiilor noastre, bugetul a fost întocmit înainte de izbucnirea pandemiei de coronavirus, careare efecte economice masive asupra României.