Potrivit ANRE, această măsură va fi aplicată pe perioada calendarului de eliminare a tarifelor reglementate la energie, respectiv până la 31 decembrie 2017.
În anii anteriori, cele două companii erau obligate să vândă la preţuri reglementate chiar şi 70% din energia livrată la preţuri care uneori erau mici decât costurile de producţie.
Hidroelectrica acoperă aproximtiv 30% din consumul naţional de energie, în timp ce Nuclearelectrica asigură circa 20% din necesarul anual de electricitate.
Scopul acestei prevederi este menţinerea unor valori rezonabile şi comparabile ale tarifelor reglementate pentru energia furnizată clienţilor casnici şi reducerea etapizată a cantităţilor de energie vândute de producători pe baza contractelor reglementate.
Guvernul trebuie să renunţe treptat la preţurile reglementate la gaze naturale şi electricitate, atât pentru consumatorii industriali, cât şi pentru cei casnici, ca urmare a angajamentului asumat faţă de Fondul Monetar Internaţional.
Pentru consumatorii casnici de electricitate, liberalizarea preţurilor a început în 1 iulie, şi va continua etapizat până în 31 decembrie 2017. După acea dată, nu vor mai exista preţuri reglementate la energie electrică.
În cazul consumatorilor industriali, liberalizarea a început în 1 septembrie 2012 şi se va încheia în 1 ianuarie 2014.
Hidroelectrica are o capacitate de producţie instalată de 6.400 MW, iar cele două reactoare nuclearelectrice ale Nuclearelectrica au cumulat o putere instalată de 1.400 MW. România are o capacitate instalată de producţie a energiei de circa 20.000 MW.
Ambele companii sunt controlate de stat, prin Departamentul pentru Energie.