Hidroelectrica, UCM Reşiţa şi Hidroelectrica Serv ar putea fi incluse într-o structură de tip holding

Economica.net
07 01. 2014
ucm_resita_18539700

UCM Reşiţa, aflată în insolvenţă din decembrie 2011, are datorii de 859 de milioane de lei, din care 60% la stat.

‘UCM Reşiţa se află în insolvenţă, Hidroelectrica are nevoie de retehnologizări, iar cel mai în măsură să ofere echipamente hidroenergetice este UCM. Dacă UCM intră în faliment, Hidroelectrica va avea serioase probleme’, a precizat Borza.

Potrivit acestuia, autorităţile gândesc o structură integrată de tip holding care să includă Hidroelectrica, Hidroelectrica Serv (cele 8 Hidroserv-uri unite) şi UCM Reşiţa.

‘Ele vor rămâne trei entităţi autonome, doar că vor funcţiona sub o cupolă de tip holding’, a mai spus Borza, adăugând că legea holdingului, aşteptată în legislaţia românească de mai mulţi ani, ar putea apărea chiar la începutul acestui an.

În plus, Borza consideră că este necesară abrogarea literei k a articolului 95 din Legea insolvenţei, care prevede că nu pot fi convertite în acţiuni creanţele bugetare, şi a subliniat că măsura este crucială pentru mai multe companii aflate în această situaţie.

‘Altfel, condamni la faliment companii precum Vulcan, UCM Reşiţa sau Oltchim. În cazul UCM, statul nu trebuie să rămână acţionar majoritar, ci poate vinde 20-30-40% din acţiuni, pentru o infuzie de capital în vederea retehnologizării şi relocării, pentru că, în prezent, uzina se întinde pe o suprafaţă de 130 de hectare, care este supradimensionată’, a completat Borza.

Pe 19 decembrie, premierul Victor Ponta şi ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, au participat la inaugurarea hidrocentralei Racoviţa din judeţul Sibiu.

Cu această ocazie, Niţă a precizat că ‘probabil că în primul trimestru al anului viitor UCM Reşiţa va intra în Consorţiul Hidroelectrica, având astfel un sistem complet integrat de construcţie şi exploatare’.

La rândul său, Ponta a susţinut, la acelaşi eveniment, că UCM Reşiţa trebuie salvată. El a cerut oficialilor din departamentele economice să îi prezinte documentaţia cu privire la situaţia companiei.

‘Trebuie să salvăm UCM Reşiţa. Aştept cât de curând documentaţia cu situaţia de acolo’, a declarat premierul.