Hidroelectrica va aloca în următorii patru ani un buget de 1 miliard de lei Uzinei Constructoare de Mașini Hidroenergetice, fosta UCM Reșița

Compania Hidroelectrica estimează că va aloca pentru Uzina Constructoare de Mașini Hidroenergetice S.R.L., fosta UCM Reșița, aproximativ 1 miliard de lei în perioada 2024 - 2028, informează societatea prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Cristian Negrei - vin, 24 mai 2024, 21:19
Hidroelectrica va aloca în următorii patru ani un buget de 1 miliard de lei Uzinei Constructoare de Mașini Hidroenergetice, fosta UCM Reșița

Acest buget se va concretiza în două direcții. 500 de milioane lei va fi participare a Hidroelectrica la investitii directe in UCMH care constau in: investiții în resursa umană; modernizare capacitate de producție; modernizare hale de fabricație.
Alte 500 de milioane de lei sunt alocați pentru lucrări de modernizare, retehnologizare și mentenanță la capacitățile de producție ale Hidroelectrica, lucrări care se vor executa în UCMH.

În data de 11 martie 2024 a fost semnat contractul de vânzare a afacerii UCMR către UCMH, societate nou înființată, ce are ca asociat unic compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din ţară.

Transferul de afacere a inclus preluarea platformei de producție industrială ABC, preluarea parțială a platformei de producție Câlnicel, integrarea specialiștilor uzinei din domeniul proiectării, tehnologiei și al execuției, asimilarea know-how-ului aferent proiectelor împreună cu documentațiile din arhiva proprie a UCMR, drepturi de proprietate intelectuală, precum și preluarea activelor/dotarilor cu mașini-unelte și utilaje necesare executării de echipamente noi, complexe sau a reparațiilor și retehnologizărilor de echipamente aflate în exploatare.

UCM Reșița a realizat echipamentele aferente a peste 80% din sistemul hidroenergetic naţional, punând în funcţiune peste 6.325 MW putere instalată, care reprezintă 326 grupuri hidroenergetice.

Prin preluarea afacerii UCMR, se realizează o consolidare și o extindere a capacității Grupului Hidroelectrica de a efectua operațiuni rapide și eficiente de mentenanță, în condițiile în care know-how-ul local pentru astfel de operațiuni este din ce în ce mai limitat. Astfel, tranzacția securizează disponibilitatea, continuitatea și reintroducerea în ciclul economic a unei forțe de muncă specializate în asigurarea funcționarii optime a hidrocentralelor existente în portofoliul Hidroelectrica.

“Nu cred că există o mândrie mai mare pentru un prim-ministru decât să vină în cea mai veche unitate industrială, cu un istoric de peste 250 de ani. După insolvență, în acest moment, avem o stabilitate și putem vorbi despre un viitor. Vreau să-i felicit pe membrii conducerii companiei, și pe dumneavoastră, CEO-ul Hidroelectrica care ați luat această decizie (preluarea UCMR). Hidroelectrica are capital majoritar românesc și capitalul românesc, de fapt, salvează o fabrică, și dă o perspectivă.

Aici, (la UCMH) s-au făcut hidroagregatele de la Porțile de Fier, și nu numai. Acum, că am văzut că sunt aduse componente de la Porțile de Fier pentru reparații, sunt convins că aveți speranță, dumneavoastră, cei 440 de oameni care mai activați la UCMH, ținând cont de cât timp ați așteptat această perspectivă ”a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, aflat în vizită la uzină.

“Hidroelectrica, cea mai valoroasă companie a acestei țări investește în UCMH, dă o speranță oamenilor și activității pe care o defășurăm. După cum foarte bine știți, suntem cea mai mare companie a țării, 30% din energie este produsă de noi. Aici la UCMH, cea mai veche unitate industrială, fondată în 1771, au fost fabricate 1461 de locomotive cu abur, inclusiv motoare de navă, și nu în ultimul rând, peste 300 de hidroagregate. Aș vrea să mulțumesc oamenilor pentru că au avut răbdare în cei 13 ani de insolvență. Hidroelectrica înseamnă un nou început”, a declarat CEO Hidroelectrica, Karoly Borbely.

 

Te-ar mai putea interesa și
Burduja pune presiune pe SAPE să demareze construcția noii CET Titan: “Are suficienți bani!”
Burduja pune presiune pe SAPE să demareze construcția noii CET Titan: “Are suficienți bani!”
Proiectul CET Titan, a patra centrală electrică de termoficare a Bucureștiului, care ar urma să îmbunătățească aprovizionarea cu energie termică a cetățnilor din nord-estul......
Comisia Europeană va media între România și TikTok, după ce Bucureștiul a amenințat cu suspendarea platformei – Politico.eu
Comisia Europeană va media între România și TikTok, după ce Bucureștiul a amenințat cu suspendarea platformei – ...
Comisia Europeană urmează să organizeze o reuniune între autorităţile române şi TikTok, în timp ce organismele de ...
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și ...
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...