Hidroelectrica va începe probele pentru punerea în funcţiune a Hidrocentralei Stejaru
„Hidrocentrala Stejaru, cunoscută şi sub numele de Hidrocentrala Dimitrie Leonida, a atins, la 24 iulie 2024, o etapă esenţială în procesul său de modernizare. Hidroagregatul nr. 5 (HA5), cu o capacitate de 54,126 MW, a fost sincronizat cu succes cu sistemul energetic naţional, după finalizarea lucrărilor de retehnologizare şi primirea notificării de punere sub tensiune de la Delgaz Grid”, explică Hidroelectrica.
Proiectul de retehnologizare a HA5 a fost iniţiat în cadrul unui contract încheiat între S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A. şi Asocierea Romelectro – Litostroj Power Doo. Ulterior, lucrările de retehnologizare au fost continuate de către S.S.H. Hidroserv S.A., în urma rezilierii contractului iniţial. Valoarea lucrărilor rămase de executat, realizate de Hidroserv, este de aproximativ 19 milioane de lei.
În vederea punerii în funcţiune, echipa de proiect şi contractorii coordonează şi realizează testele contractuale obligatorii, iar după parcurgerea cu succes a acestor teste, hidroagregatul va fi recepţionat şi pus în funcţiune conform programului stabilit de Hidroelectrica.
Cu o capacitate instalată de 210 MW, Hidrocentrala Stejaru este supusă unui amplu proces de modernizare, care include înlocuirea echipamentelor vechi şi implementarea unor tehnologii de ultimă generaţie.
„Modernizarea Hidrocentralei Stejaru este esenţială pentru creşterea eficienţei şi asigurarea continuităţii producţiei de energie curată. Ne concentrăm pe core business, iar retehnologizarea şi punerea în funcţiune a hidroagregatului nr. 5 reprezintă un pas important în procesul de securizare a asset-urilor deja existente ale Hidroelectrica. Vrem să ne asigurăm că toate etapele sunt derulate conform planului şi că utilizăm cele mai bune practici şi tehnologii disponibile. Este extrem de important să menţinem un standard ridicat de performanţă şi să contribuim activ la securitatea energetică a României”, a declarat Karoly Borbely, CEO Hidroelectrica, citat în comunicat.
Hidrocentrala Stejaru, situată pe râul Bistriţa, la aproximativ 15 km de barajul Izvoru Muntelui, este cea mai mare hidrocentrală din România. Proiectul său a început şi a fost finalizat în anii 1950, iar centrala a fost pusă în funcţiune în 1960.
Barajul Izvoru Muntelui, asociat hidrocentralei, este un baraj de beton cu o înălţime de 127 metri şi o lungime de 435 metri. Lacul de acumulare format, cunoscut şi sub denumirea de Lacul Bicaz, are un volum de 1.230 milioane de metri cubi şi o suprafaţă de 32,6 kmp, fiind cel mai mare lac artificial din România.