Hidroelectrica va scoate în februarie la vânzare 33 de microhidrocentrale pentru 19 milioane euro

Producătorul de energie Hidroeletrica, aflat în insolvenţă, va organiza în luna februarie o licitaţie pentru vânzarea a 33 microhidrocentrale din cele 128 de unităţi pe care le mai are, la un preţ de pornire de 84,7 milioane lei (18,8 milioane euro), potrivit administratorului judiciar al companiei, scrie Mediafax. 
Economica.net - lun, 19 ian. 2015, 15:39
Hidroelectrica va scoate în februarie la vânzare 33 de microhidrocentrale pentru 19 milioane euro

„În luna februarie vom scoate la vânzare un nou lot de 33 de microhidrocentrale. Vrem să păstrăm 23 de microhidrocentrale şi să le retehnologizăm”, a declarat agenţiei MEDIAFAX avocatul Remus Borza, şeful firmei Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica.

Microhidrocentralele sunt capacităţi de producţie din surse regenerabile care au la o putere instalată de până la 10 MW şi sunt beneficiare ale schemei de sprijin prin certificate verzi.

Cele 33 de unităţi care vor fi scoase la vânzare în luna februarie au o putere instalată cumulată de 26 MW şi sunt amplasate în judeţele Suceava, Bacău, Neamţ, Hunedoara, Maramureş, Braşov, Arad, Sibiu, Argeş, Buzău, Vâlcea şi Timiş.

„Trebuie să aşteptăm în general două luni între momentul anunţului de vânzare şi organizare licitaţiei pentru ca investitorii interesaţi trebuie să aibă timp să îşi facă due-dilligence, care presupune şi deplasarea la amplasamentul microhidrocentralelor. Aşteptăm să se îndrepte vremea”, a precizat Borza.

Te-ar mai putea interesa și
Transformă profitul tău în speranță pentru copiii aflați în suferință. Află cum poți schimba destine prin redirecționarea a 20% din impozitul pe profit
Transformă profitul tău în speranță pentru copiii aflați în suferință. Află cum poți schimba destine prin redirecționarea ...
Pentru mulți dintre noi fiecare zi înseamnă o agendă plină de întrevederi, ședințe și decizii. Aproape de fiecare dată următoarea zi e mai încărcată decât cea care abia s-a încheiat.......
Petrom va cumpăra energie produsă în România de parcurile solare ale celui mai bogat ucrainean. Cel mai mare PPA din România de până acum
Petrom va cumpăra energie produsă în România de parcurile solare ale celui mai bogat ucrainean. Cel mai mare PPA din ...
DRI, subsidiara Grupului DTEK care dezvoltă proiecte de energie regenerabilă în UE, a semnat cel mai mare acord de achiziție ...
Tarifele de transport și distribuție a energiei electrice cresc de la 1 ianuarie. Situația pentru fiecare zonă din țară
Tarifele de transport și distribuție a energiei electrice cresc de la 1 ianuarie. Situația pentru fiecare zonă din țară
Tarifele reglementate de transport și distribuție a energiei electrice vor crește de la 1 ianuarie 2025, potrivit deciziilor ...
Avem mai puține exploatații care folosesc mai puțin teren. 280 de ferme de peste 50 de hectare au dispărut în doi ani. Date INS
Avem mai puține exploatații care folosesc mai puțin teren. 280 de ferme de peste 50 de hectare au dispărut în doi ani. ...
În doar doi ani, România a pierdut 28.000 de exoloatații agricole, iar suprafața utilizată în agricultură s-a diminuat ...