Hidroelectrica începe să vândă şi „hârtii”, pe lângă energie electrică
Hidroelectrica va începe, de anul viitor, să vândă nu numai energie fizică, ci şi virtuală. Mai concret, să vândă contracte futures cu o cotaţie de preţ a energiei la un anumit termen, la fel cum se procedează pe valută sau pe acţiuni ale unor companii. Pe piaţa locală nu există încă cadrul tehnic şi legislativ pentru asemenea operaţiuni, însă acest lucru este posibil pe pieţele din Vest.
De anul acesta, însă, compania de stat va efectua şi operaţiuni de trading cu energie, mai ales cea provenită din surse regenerabile, care aduce cele mai bune marje de profit.
„ Hidroelectrica, pentru a-si maximiza profitul, trebuie să înveţe să vândă mai mult decat produce. Există, pe pieţele vecine, cu care ne interconectăm de la 1 octombrie, contracte ce presupun vânzarea şi cumpărarea de energie fără livrarea fizică a măcar 1MW. Totodată, vom face şi operaţiuni de trading pe piaţa locală. De aceea ne-am şi adus Manager de Trading, Radu Luca, fostul director de trading de la TinmarInd, cel mai mare trader privat de energie electrică din România”, spune Remus Borza, administrator judiciar la compania de stat.
Tranzacţiile cu instrumente derivate financiare (ex. futures) bazate pe energie sunt menite să asigure, pe piaţa futures, un anumit preţ pentru energie, la o anumită dată în viitor. La această dată scadentă, operatorul va vinde (sau va cumpăra) o aceeaşi cantitate de energie pe piaţa fizică (spot) şi vrea să se apere de riscul unor eventuale tendinţe adverse ale pieţei.
Astfel, la o anumită dată, Hidroelectrica are de livrat 1.000 de MWh la preţul pieţei şi vrea să se asigure că va încasa 40 euro / MWh. Vinde 1.000 de contracte futures pe energie, de câte 1 MWh, cu scadenţa la data dorită, la preţul de 40 de euro / MWh, asigurându-şi astfel preţul dorit.
Dacă preţul pieţei, respectiv al tranzacţiei fizice la data scadenţei va fi mai mic (ex: 30 de euro / MWh) decât cel din tranzacţia futures, atunci Hidroelectrica va ieşi în câştig cu 10 euro / Mwh pe piaţa futures, iar acest câştig va compensa pierderea de 10 euro / MWh la livrarea fizică a energiei.
Dacă preţul pieţei la scadenţă va fi 50 de euro / MWh, atunci, Hidroelectrica va pierde pe piaţa futures cei 10 euro / MWh câştigaţi în plus pe piaţa fizică, dar acesta este costul asigurării obţinerii preţului dorit.
Hidreoelectrica este cel mai mare producător de energie din România şi are cea mai ieftină energie dintre producătorii convenţionali. Pentru acest an, are antamată prin contracte peste 90% din energia produsă.