Hidroelectrica vrea să întărească barajul de la Porţile de Fier I cu 11,7 milioane de euro

Economica.net
13 03. 2016
portile_de_fier_465x390_00433100

Reprezentanţii companiei arată că sistemul de la Porţile de Fier I se află în exploatare de 43 de ani, timp în care geometria albiei Dunării a fost modificată, fenomen accentuat de viiturile puternice din 2005 şi 2006.

„Măsurătorile din 2007 au evidenţiat avansarea eroziunilor în corpul de beton (faţă aval) a disipatorului. (…) Măsurătorile au fost făcute atât cu ecolodul, cât şi cu scafandrii. S-au constat degradări în beton, respectiv apariţia unor caverne de 2,50 – 4,50 metri, situaţie în pintenul aval al disipatorului cilindric”, se arată în nota de fundamentare a solicitării.

Reprezentanţii companiei au analizat cinci variante de realizare a acestei investiţii şi recomandă folosirea variantei mai complexe, chiar dacă aceasta este mai scumpă, întrucât pericolele sunt foarte mari şi nu pot fi cuantificate în bani.

„Cele mai mari valori de investiţii sunt cele aferente variantelor 5. Din punct de vedere tehnologic, comparativ cu varianta 5a, execuţia celorlalte variante este complicată şi reprezintă un risc crescut, iar posibilele omisiuni tehnice ce pot apărea în aceste variante nu se pot cuantifica în bani”, se mai precizează în documentul citat.

Barajul Porţile de Fier I are o lungime totală de 441 de metri.

Hidroelectrica este cel mai mare şi cel mai ieftin producător de energie electrică din ţară, asigurând aproximativ un sfert din consumul naţional de electricitate.