Hidrosind: Peste 1.500 de angajaţi ai Hidroelectrica vor ieşi în stradă pe 18 mai

Economica.net
10 05. 2013
1340107722hhh_14695800

‘Pe data de 18 mai, între orele 11.00-14.00, peste 1.500 de angajaţi de la Hidroelectrica şi de la hidroservurile din ţară vor ieşi în stradă, locul cel mai probabil al protestului fiind în faţa Muzeului Grigore Antipa din Piaţa Victoriei. Iniţial, am dorit ca mitingul să aibă loc în Piaţa Universităţii, însă Primăria Capitalei nu a fost de acord, şi, ca atare luni, 13 mai, vom propune municipalităţii spaţiul din Piaţa Victoriei ca loc de desfăşurare a acţiunii de protest’, a afirmat Decebal Sulea.

Potrivit acestuia, oamenii sunt nemulţumiţi în principal de intenţia administratorului judiciar, Remus Borza, de a disponibiliza personal şi în perioada imediat următoare.

‘Până la sfârşitul lunii mai a.c., de la Hidroelectrica urmează să plece încă 150-200 de oameni, iar hidroservurile din ţară ar urma să rămână fără încă 500 de oameni. De asemenea, dacă domnul Borza va rămâne în funcţie până pe data de 26 iunie a.c., ar urma să intre în reorganizare şi sucursalele Hidroelectrica, ceea ce s-ar traduce prin plecarea a încă 300 de oameni. Este vorba de sucursalele de la Târgu-Jiu, Caransebeş, Oradea, Sibiu, Sebeş şi Buzău. Nu în ultimul rând, dacă se vor vinde cele 107 microhidrocentrale din ţară, ar trebui să mai plece încă 300 de oameni’, a mai spus preşedintele Hidrosind.

În acest moment, Hidroelectrica are 13 sucursale şi 4.887 de salariaţi.

‘Conform bugetului de venituri şi cheltuieli, Hidroelectrica ar trebui să obţină în acest an un profit de 100 milioane de euro. Acest profit s-ar obţine însă mai mult pe baza disponibilizărilor de personal, iar de aceea noi pledăm pentru o rectificare bugetară, în care să se aloce sume corecte pentru investiţii şi mentenanţă’, a precizat Decebal Sulea.