Hillary Clinton: Independenţa Kosovo nu este discutabilă

Secretarul de Stat american Hillary Clinton a avertizat miercuri că Statele Unite nu vor accepta punerea în discuţie a independenţei fostei provincii sârbe Kosovo, proclamată în 2008 cu sprijinul Washingtonului, relatează AFP.
Economica.net - mie, 31 oct. 2012, 13:37
Hillary Clinton: Independenţa Kosovo nu este discutabilă

„Ne vom opune oricărei discuţii privind schimburile de teritorii sau privind statutul independent al Kosovo”, a spus ea, făcând aluzie la declaraţiile recente ale Belgradului potrivit cărora o împărţire a Kosovo ar fi cea mai bună soluţie.

„Nu poate fi nicio discuţie”, a declarat ea presei, alături de şefa diplomaţiei europene Catherine Ashton şi premierul kosovar Hashim Thaci.

„Să fim clari: Statele Unite vor rămâne ferme cu privire la suveranitatea şi integritatea teritorială a Kosovo şi instaurarea unui stat de drept”, a continuat şefa diplomaţiei americane.

Cu o zi înainte, la Belgrad, în timpul unei reuniuni cu premierul sârb Iviţa Dacici, Clinton a îndemnat la reluarea dialogului între Belgrad şi Priştina, condiţie obligatorie în vederea apropierii de UE şi NATO.

„Mesajul meu pentru cele două părţi este identic: Statele Unite cer tuturor părţilor să continue munca şi să implementeze acordurile încheiate deja (…) şi să propună măsuri concrete pentru normalizarea relaţiilor” bilaterale, a repetat ea, miercuri, la Priştina.

În opinia şefei diplomaţiei americane, normalizarea este „cheia spre progresele viitoare ale celor două ţări”.

„Aceasta cere voinţă politică, chiar curaj, dar mergând înainte pe această cale, Kosovo şi Serbia vor fi ajutate în eforturile lor” pentru a consolida economia şi a ameliora nivelul de viaţă al cetăţenilor lor, a susţinut ea.

De asemenea, Clinton a evocat situaţia sârbilor din nordul Kosovo – teritoriu din vecinătatea imediată a Serbiei unde aceştia sunt majoritari -, care refuză cu înverşunare să recunoască autorităţile de la Priştina.

„Găsirea unor soluţii pentru temerile sârbilor din Kosovo va fi, de asemenea, extrem de importantă”, a spus ea. Miercuri, trebuie să întâlnească un grup de sârbi kosovari pe care vrea să-i asigure de „angajamentul Americii” de a face din Kosovo şi din ansamblul regiunii un loc unde „toate popoarele, oricare ar fi originea lor, să aibă şansa să reuşească”.

Statele Unite sunt principalul aliat al Kosovo independent, alături de 22 dintre cele 27 de ţări ale Uniunii Europene, în timp ce Serbia, susţinută mai ales de Rusia, refuză să accepte independenţa.

Cu o zi înainte, la Belgrad, Clinton a dat asigurări Guvernului sârb că dialogul cu Priştina „nu obligă Serbia să recunoască Kosovo”.

Te-ar mai putea interesa și
Casa Albă se arată preocupată de intenția Apple de a instala AI-ul Alibaba pe iPhone-urile vândute în China
Casa Albă se arată preocupată de intenția Apple de a instala AI-ul Alibaba pe iPhone-urile vândute în China
Casa Albă și mai mulți aleși din Congresului american au analizat cu atenție planul gigantului Apple de a încheia un acord acord cu Alibaba pentru a face AI-ul companiei chineze disponibil pe......
Putin invită liderii lumii arabe la primul summit ruso-arab pe care vrea să-l organizeze în luna octombrie
Putin invită liderii lumii arabe la primul summit ruso-arab pe care vrea să-l organizeze în luna octombrie
Preşedintele rus, Vladimir Putin, i-a invitat sâmbătă pe toţi liderii ţărilor care fac parte din Liga Statelor Arabe ...
Rusia a cerut Ucrainei să cedeze și mai mult teritoriu la negocierile de pace de la Istanbul – sursă Reuters
Rusia a cerut Ucrainei să cedeze și mai mult teritoriu la negocierile de pace de la Istanbul – sursă Reuters
Negociatorii ruşi la discuţiile de pace de la Istanbul au cerut Ucrainei să-şi retragă trupele din toate regiunile ucrainene ...
Un oficial ungar a încercat să afle detalii despre opozanții lui Viktor Orban la o întâlnire cu membri ai administrației Trump – sursă Reuters
Un oficial ungar a încercat să afle detalii despre opozanții lui Viktor Orban la o întâlnire cu membri ai administrației ...
Un oficial desemnat de premierul ungar Viktor Orban să investigheze interferenţa politică străină s-a întâlnit săptămâna ...