Hilton intenţionează să îşi extindă oferta pe segmentul de lux

Grupul hotelier Hilton Worldwide Holdings Inc. intenţionează să deschidă mai multe hoteluri de lux în acest an, în ideea de a recupera decalajul care îl separă de rivalii Marriott şi Hyatt pe segmentul hotelurilor de lux, informează The Wall Street Journal.
Economica.net - lun, 15 iul. 2019, 16:01
Hilton intenţionează să îşi extindă oferta pe segmentul de lux

Marile lanţuri hoteliere încearcă să îşi extindă oferta pe segmentul de lux, în ideea de a atrage mai mulţi clienţi din rândul celor care călătoresc în scopuri de afaceri, membri ai programelor de fidelizare şi persoane înstărite, în special din China.

Potrivit directorilor Hilton, în acest an grupul este pe cale să deschidă 11 noi hoteluri de lux sub mărcile Waldorf Astoria, Conrad Hotels şi LXR, un nou brand de lux pe care Hilton l-a lansat anul trecut. Acestea ar urma să se adauge celor 65 de hoteluri de lux pe care grupul le deţine deja, precum şi celor peste 30 de hoteluri de lux pe care intenţionează să le deschidă în perioada 2020-2025.

Comparativ, principalii rivali au o prezenţă mult mai mare pe segmentul de lux. Marriott International Inc. are aproximativ 410 de hoteluri de lux şi alte 190 pe cale să fie lansate sub cele şapte mărci ale grupului precum JW Marriott şi Ritz-Carlton. De asemenea, InterContinental Hotels Group PLC are deja 296 de hoteluri de lux şi alte 109 urmează să fie deschise sub cele patru mări, inclusiv InterContinental şi Kimpton. În sfârşit, Hyatt Hotels Corp. operează peste 130 de hoteluri de lux şi intenţionează să adauge alte 80 de hoteluri sub cele cinci mărci, care includ Grand Hyatt şi Park Hyatt.

„Am intrat puţin mai târziu în cursă. Portofoliul nostru este foarte tânăr, omogen şi nu avem probleme ce ţin de trecut. Acest lucru este un avantaj pentru un nou venit”, a declarat Martin Rinck, vicepreşedinte la Hilton.

Avuţia globală a gospodăriilor este prognozată să se extindă cu aproximativ 26% până la 400.000 de miliarde de dolari în 2023, potrivit celor mai recente estimări ale Credit Suisse. În aceeaşi perioadă, numărul milionarilor este prognozat să ajungă la 55 de milioane de persoane, în creştere de la 42,2 milioane de persoane la mijlocul lui 2018.

Potrivit lui Martin Rinck, proprietăţile de lux sunt un element important al programului de fidelizare. „Orice face parte dintr-un program de fidelizare Hilton caută oportunitatea de a-şi folosi punctele pentru proprietăţi şi resort-uri de lux”, a spus Rinck.

Analiştii de la GlobalData estimează că numărul hotelurilor de lux ar urma să înregistreze o creştere anuală de 3,6% între 2019 şi 2022. În plus, cererea clienţilor pentru hoteluri de lux a fost mai volatilă în perioadele de încetinire economică, care determină clienţii proprietăţilor de lux să reducă cheltuielile.

Cu toate acestea, grupul Hilton nu este îngrijorat că încetinirea economică ar putea să îi afecteze expansiunea pe segmentul de lux.
Martin Rinck susţine că piaţa hotelieră are nevoie de ofertă suplimentară pe segmentul de lux iar Hilton are contracte de management şi de proprietate care se întind de la 30 până la 100 de ani. „Suntem în această afacere pe termen lung”, a spus Martin Rinck.

Hilton Worldwide este un grup care reuneşte 13 branduri, precum Waldorf Astoria, DoubleTree, Conrad Hotels & Resorts, Curio, Homewood Suites, Hampton Inn şi Hilton. Prezent în 104 de ţări, inclusiv în România, Hilton Worldwide are peste 4.700 de hoteluri şi proprietăţi, cu peste 775.000 de camere.

Te-ar mai putea interesa și
Peste 50.000 de turiști sunt așteptați de 1 Mai pe Litoralul românesc
Peste 50.000 de turiști sunt așteptați de 1 Mai pe Litoralul românesc
Peste 50.000 de turişti sunt aşteptaţi de 1 Mai, pe Litoralul românesc, dată la care debutează şi sezonul estival la malul mării, a declarat Corina Martin, preşedinta Asociaţiei patronale......
FOTO Undă verde pentru transformarea unei fabrici cu renume în magazine și apartamente. Apare Braiconf Plaza
FOTO Undă verde pentru transformarea unei fabrici cu renume în magazine și apartamente. Apare Braiconf Plaza
Acționarii Braiconf SA, unul dintre cei mai mari producători autohtoni de cămăşi din ţara noastră, au aprobat reconversia ...
Adrian Tănase (președinte BVB): Vrem să schimbăm instinctul antreprenorului, ca primul lui gând să nu mai fie la bancă, primul lui gând să fie către bursă
Adrian Tănase (președinte BVB): Vrem să schimbăm instinctul antreprenorului, ca primul lui gând să nu mai fie la bancă, ...
Piaţa de capital oferă foarte mulţi bani, miliarde de euro numai dacă ne gândim la fondurile de pensii, şi vrem să ...
Garanti BBVA România le oferă clienților posibilitatea de a efectua plăți instant în lei
Garanti BBVA România le oferă clienților posibilitatea de a efectua plăți instant în lei
Garanti BBVA România introduce serviciul de plăți instant în lei, care le permite clienților să efectueze tranzacții ...