Hipermarketul comunist din Bucureşti care o duce din ce în ce mai bine

Deschis în urmă cu aproape 40 de ani, magazinul Obor funcţionează şi în zilele noastre, cu afaceri în creştere. Compania care deţine magazinul a raportat o creştere de peste 40% a afacerilor. 
Economica.net - mie, 26 oct. 2016, 21:00
Hipermarketul comunist din Bucureşti care o duce din ce în ce mai bine

Compania Bucur Obor SA, cea care este proprietarul magazinului cu acelaşi nume, a raportat afaceri în creştere cu 41,43%, la peste 21 de milioane de lei pentru primele trei trimestre din acest an, arată un comunicat remis Bursei de la Bucureşti. 

Din cifra de afaceri realizată în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie, cea mai mare pondere, de 96,55% o reprezintă veniturile din chirii. Astfel, Bucur Obor SA a încasat de la chriaşi 20,8 milioane de lei, adică circa 4,6 milioane de euro, cât afacerile pe întregul an 2015. Anul trecut, afacerile companiei au crescut cu 21% faţă de 2014.

Cu toate acestea, unul dintre cei mai importanţi chiriaşi, lanţul de restaurante Mc Donald’s, a renunţat la spaţiul în care a funcţionat din 1995 şi care a reprezentat pentru locuitorii din zonă un punct de întâlnire timp de mulţi ani. Un nou Mc Donald’s se va deschide mâine, 27 octombrie, la câţiva metri depărtare de vechea locaţie, în mallul Veranda, dezvoltat de familia Pogonaru, în urma unei investiţii de 60 de milioane de euro. 

Magazinul Bucur Obor a fost deschis în 1977, avea 42.000 de mp, dintre care 32.000 de mp numai cu mărfuri la vânzare.

Magazinul Bucur Obor a fost înfiinţat în 1975, fiind printre primele Magazine Universale de genul hipermarketurilor de astăzi, din Bucuresti şi din Romania.

Din 1977, de când s-au dat în funcţiune mai multe aripi comerciale ale magazinului şi până în 1989, Bucur Obor a constituit principala sursă de aprovizionare a locuitorilor din zonă şi a foarte multor români din restul ţării, se arată pe pagina de internet a companiei. Magazinul a fost privatizat în 1996.
Te-ar mai putea interesa și
UNTRR anunță efectuarea primei curse sub acoperirea Convenției TIR între România și Iordania, cu tranzitarea Irakului
UNTRR anunță efectuarea primei curse sub acoperirea Convenției TIR între România și Iordania, cu tranzitarea Irakului
Uniunea Naţionala a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), în parteneriat cu firma Simon Truck SRL, a lansat prima cursă efectuată sub acoperirea Convenţiei TIR, din România în......
Travelminit.ro: Prețul mediu al unei vacanțe de Paște se situează între 200 și 500 lei pe noapte. Maramureș, Bucovina și Transilvania sunt favoritele turiștilor
Travelminit.ro: Prețul mediu al unei vacanțe de Paște se situează între 200 și 500 lei pe noapte. Maramureș, Bucovina ...
Un studiu realizat de către platforma de rezervari hoteliere Travelminit.ro, pe baza răspunsurilor a peste 500 de turiști ...
Al cincilea focar de febră aftoasă a fost detectat în Ungaria, în zona de nord a țării
Al cincilea focar de febră aftoasă a fost detectat în Ungaria, în zona de nord a țării
Autorităţile ungare au detectat un nou focar de febră aftoasă la o fermă din localitatea Rabapordany, în apropierea ...
Marii retaileri vor avea magazinele închise în prima zi de Paște
Marii retaileri vor avea magazinele închise în prima zi de Paște
Magazinele marilor lanţuri de retail din România vor fi închise în prima zi de Paşte, urmând ca în a doua zi a sărbătorii ...