HiSky zboară pe profit. Compania care a luat locul Blue Air a realizat afaceri de peste 170 de milioane de euro în 2023

Compania aeriană HiSky, fondată de Iulian Scorpan, fost director al Air Moldova, a realizat anul trecut afaceri de 856 milioane de lei, adică 172 de milioane de euro, în cel de-al treilea an de funcționare. HiSky are și profit: 8,4 milioane de lei, circa 1,7 milioane de euro.
Andrada Ghira - Dum, 29 sept. 2024, 12:02
HiSky zboară pe profit. Compania care a luat locul Blue Air a realizat afaceri de peste 170 de milioane de euro în 2023

HiSky a încheiat al treilea an de activitate cu o cifră de afaceri de 856 milioane de lei, în creștere cu 124% față de rezultatul înregistrat în 2022, potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor.

Compania a raportat profit pentru 2023: 8,4 milioane de lei sau 1,7 milioane de euro. Numărul mediu de angajați a fost de 119, iar datoriile sunt de peste 222 milioane de lei.

Lansată în pandemie, operatorul a anunțat la începutul acestui an că în cei trei ani de activitate a transportat 2,5 milioane de pasageri, din care 1,6 milioane doar în 2023. Compania a intrat pe o parte din rutele lăsate libere de Blue Air, care și-a oprit activitatea în septembrie 2022.

Anul treucut, HiSky a urcat pe locul patru în topul celor mai mari operatori de pe aeroporturile din România, după TAROM, Ryanair și Wizz Air.

Pentru cel de-al patrulea an de existență, HiSky plănuiește consolidarea poziției în piață și a primei rute transatlantice, dar și exploatarea capabilității de operare a zborurilor long curier, prin lansarea de noi zboruri regulate către destinații îndepărtate.

HiSky deține în flotă opt aeronave Airbus, inclusiv o aeronavă de mari dimensiuni, cu autonomie de până la 13 ore de zbor, utilizată pentru călătorii pe distanțe lungi. Compania operează regulat de pe aeroporturile din București, Cluj Napoca, Iași, Baia Mare, Oradea și Chișinău, către destinații din Europa și Statele Unite, dar și zboruri charter, către Asia și Africa.

Ce afaceri fac TAROM și celelalte companii aeriene

TAROM nu și-a publicat la Ministerul Finanțelor bilanțul pe 2023. Știm doar că operatorul deținut de stat a înregistrat o pierdere de 100 de milioane de euro. Economica.net a solicitat companiei aceste cifre, iar TAROM ne-a transmis în iulie că o parte din informații trebuie verificate manual, ca urmare a atacului cibernetic asupra TAROM din 2023.

„în urma atacului cibernetic din cursul anului trecut asupra TAROM, într-o perioadă în care sistemele de transporturi, bancare și medicale au întâmpinat un volum mare de incidente de securitate cibernetică atât la nivel național, cât și european, o serie de aplicații și surse de date au fost afectate. Din această cauză, compania a fost nevoită să reconstituie și să verifice manual o mare parte din aceste informații. În prezent, auditul situațiilor financiare ale companiei este în curs de finalizare și rapoartele aferente vor fi publicate imediat ce devin disponibile”, a transmis TAROM la solicitarea Economica.net.

Ce știm este că pe hârtie, TAROM ar intra pe profit de anul acesta.

  • Citește și Zboruri VIP: Câți bani au făcut în 2023 companiile aeriene deținute de Țiriac, fondatorii One United și miliardarul care deține Franke

Nici compania Animawingsdeținută acum integral de frații Cristian și Marius Pandel, proprietarii agenției de turism Christian Tour, a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 135 de milioane de lei, în ușoară creștere față de rezultatul înregistrat în 2022. Comapania a raportat o pierdere de 16 milioane de lei.

Dan Air, deținută de Dan Iuhas și care anul trecut și-a mutat zborurile regulate de pe proaspătul aeroport din Brașov, la Bacău, a încheiat 2023 cu afaceri de peste 100 de milioane de lei, în creștere cu 132% față de rezultatul din 2022. Profitul net a crescut și el, cu aproape 200%, la peste două milioane de lei. Pe lângă zborurile regulate, compania efectuează și zboruri pentru alte companii aeriene.

Mai multe firme înregistrate în România zboară pentru alte companii europene sau oferă zboruri charter pentru turoperatorii din turism.

Carpatair, care în trecut oferea și zboruri regulate, a rămas activă doar pe segmentul închirierii de avioane, cu tot cu echipaj, către alte companii aeriene. Cu două avioane Airbus A319, compania a încheiat 2023 cu afaceri de 115,62 de milioane de lei, în creștere cu 34% față de 2022. Profitul a fost de 18,9 milioane de lei, cu doar 1% mai mare decât anul financiar precedent. Activă de 30 de ani, compania a avut anul trecut un număr mediu de angajați de 103.

Acționarul majoritar este Nicolae Petrov (61,25%), iar printre acționarii cu participații importante se numără și omul de afaceri elvețian Michael Pieper (9,90%), cel care deține producătorul de aparate de bucătărie Franke și care are o avere estimată la 4,6 miliarde de dolari.

2023 a adus afaceri în creștere și pentru Hello Jets, care zboară pentru compania Aeroitalia. Compania a fost înființată de Cristian Rada, unul dintre proprietarii Blue Air, care nu mai apare cu numele în această firmă.

Compania a încheiat 2023 cu afaceri de 82,34 de milioane de lei (16,5 milioane de euro), de patru ori mai mult decât în 2022. Profitul a fost de 9,7 milioane de lei (aproape două milioane de euro), iar datoriile se apropie de 300 de milioane de lei (58 de milioane de euro).

Te-ar mai putea interesa și
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Biroul Permanent din Camera Deputaţilor este format din vicepreşedinţii Daniel Suciu (PSD), Geanina Şerban (AUR), Raluca Turcan (PNL), Cătălin Drulă (USR), secretarii - Claudia Mihalcea (PSD),......
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii vor scoate pe piaţă aproximativ 6,6 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă, oferta industriei ...
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul suspectat de comiterea incidentului de la târgul de Crăciun ...
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a afirmat sâmbătă, în cadrul conferinţei sale de presă de sfârşit de an, că, în ...