HiSky ajunge din urmă TAROM și anunță că va transporta anul acesta 1,9 milioane de pasageri

18 10. 2024
hisky avion

HiSky va transporta anul acesta 1,9 milioane de pasageri, conform estimărilor la încheierea celui de-al treilea trimestru. Astfel, în primele nouă luni din acest an, compania a transportat 1,5 milioane de pasageri, în creștere cu 28% față de aceeași perioadă și aproape cât întreg anul 2023. 

Rezultatele raportate se înscriu în traiectoria ascendentă a numărului de zboruri și gradului de încărcare, pe care compania o înregistrează de la ridicarea restricțiilor de călătorie impuse de pandemie. Spre comparație, TAROM a transportat anul trecut 2,3 milioane de pasageri, un nivel similar celui din 2022.

HiSky a realizat anul trecut afaceri de 856 de milioane de lei, adică 172 de milioane de euro, în cel de-al treilea an de funcționar, iar profitul a fost de 8,4 milioane de lei, adică circa 1,7 milioane de euro.

Rutele interne, cele mai accesate

România este principala piață care contribuie la volumele de trafic, cu un procent de 64% dintre pasageri care au călătorit de pe aeroporturile din țară, comparativ cu 36% înregistrați pe aeroportul din Republica Moldova. Cele mai accesate rute au fost cele interne, care fac legătura între București și orașele din vestul țării, Cluj Napoca și Timișoara.

„După trei ani de prezență pe piață suntem, cu siguranță, în topul celor mai dinamice companii aeriene din regiune, însă, mai important de atât este că am reușit să ajungem în topul încrederii pasagerilor. Este aceeași încredere pe care și noi le-o oferim atunci când alegem să deschidem rute pe în care nu multe companii sunt dispuse să investească. Este cazul destinațiilor interne, Cluj Napoca și Timișoara, care au devenit astăzi printre cele mai căutate, așa cum suntem siguri că va deveni și Oradea, cea de-a treia rută internă pe care o operăm, din octombrie, de la București”, spune Iulian Scorpan, CEO HiSky.

Compania a lansat în vara acestui an zborurile directe spre SUA, rută pe care a transportat 18.000 de pasageri. 

HiSky ajunge, astfel, la 34 de rute directe, operate de pe aeroporturile București, Cluj Napoca, Timișoara, Satu Mare, Iași, Oradea și Chișinău, cu o flotă de zece aeronave Airbus.