H&M își face centru de distribuție în România. Va fi cel mai mare depozit al unui retailer internațional de la noi, peste cel al IKEA
Retailerul H&M va avea, după mai bine de un deceniu de prezență pe piața de la noi, un centru de distribuție. Mai multe surse Economica.net au confirmat că H&M a semnat un contract pentru un hub regional la noi în țară.
H&M a semnat cu dezvoltatorul CTP în trimestrul III al anului trecut pentru un depozit lângă Ploiești, cu o suprafață de 88.000 de metri pătrați.
Ploieștiul va deveni astfel un nou punct pe harta dezvoltatorului CTP, acolo unde nu era încă prezent.
Acesta va fi cel mai mare depozit al unui retailer internațional prezent pe piața de la noi, după IKEA (nr. – fără să luăm în calcul depozitele retailerilor amintari sau al eMAG), care ocupă un spațiu de 75.000 de mp în CTPark Bucharest West.
H&M nu face referire în raportul financiar la centrul din România, doar la cel din Republica Cehă, care se va deschide în 2025.
Economica.net a solicitat H&M și CTP comentarii pe marginea acestui subiect, pe care le vom publica când ne vor fi transmise.
Războiul a spulberat milioane din vânzările H&M
H&M a oprit vânzările în Ucraina pe 24 februarie 2022, ca urmare a invaziei Rusiei și declanșarea războiului. Câteva zile mai târziu, pe 2 martie, erau puse pe pauză și vânzările din Rusia și Belarus. Decizia de retragere de pe aceste două piețe a venit în iulie 2022, iar până la finele lunii noiembrie toate cele 172 de magazine din Rusia și cele trei din Belarus au fost închise.
Efectul financiar total asupra rezultatelor pe întregul an financiar din 2022 al H&M a fost de peste 320 de milioane de euro.
- Citește și Profitul H&M a scăzut peste așteptări din cauza scumpirii costurilor și a ieșirii din Rusia
H&M avea la finele lunii noiembrie 4.465 de magazine la nivel global, cu 481 în Europa de Est și cu 56 de magazine în România. În România, retailerul a raportat vânzări de 181,6 milioane de euro în 2021, cu un profit de 2,8 milioane de euro. Compania avea un număr mediu de angajați de 871.
CTP avea în construcție la finele anului trecut depozite de 237.000 de mp. Dezvoltatorul deține o suprafață totală de peste 2,3 milioane mp de depozite de clasa A în 15 orașe din România. Valoarea activelor companiei au fost de 1,7 miliarde de euro la finele anului trecut, arată datele din raportul financiar al companiei.
Compania a încheiat anul 2022 cu un profit de 796,5 milioane de euro, în scădere cu 22% față de rezultatul din 2021, de peste un miliard de euro. În România, profitul companiei în 2022 a fost de aproape 89 de milioane de euro, în scădere și el, față de rezultat de 111 milioane de euro din 2021.
Tot la nivel de grup, veniturile din chirii au fost de 452 de milioane de euro, în creștere cu 38% față de cele din 2021. În România, veniturile nete din chirii au fost de 85,7 milioane de euro.
Sursa foto, depozit H&M în Hamburg: www.bremerbau.com