HMD Global, compania care deţine licenta Nokia pentru telefoane, a anunţat două noi smartphone-uri

24 09. 2020
nokia_range_22_sept_84753700

„Fără îndoială, acest an a fost unul plin de provocări pentru toată lumea și suntem alături de cei care au fost afectați de circumstanțele aduse de această perioadă. Pentru noi, 2020 a fost un an al transformărilor, în care ne-am adaptat vremurilor în schimbare. Sunt foarte bucuros să anunț extinderea serviciilor noastre cu valoare adaugată destinate companiilor odată cu introducerea HMD Connect Pro, oferind astfel un nivel de flexibilitate și securitate fără precedent. Nokia 3.4 și Nokia 2.4 reprezintă adiții importante ale gamei noastre de terminale accesibile. Nu în ultimul rând, sunt mândru să știu că utilizatorii noștri din întreaga lume vor avea, începând de astăzi, posibilitatea unei experiențe 5G cu
adevărat globale, alături de Nokia 8.3 5G, și de asemenea, mă entuziasmează parteneriatul cu No Time To Die – care demonstrează că un telefon Nokia este singurul gadget de care vei avea nevoie”, a declarat Florian Seiche, CEO HMD Global.

Nokia 2.4
Noua generație a telefoanelor Nokia 2 introduce funcții esențiale moderne precum imagine AI, cu un mod nocturn dedicat și editor de portrete care permit utilizatorilor să își personalizeze fotografiile chiar și după ce acestea au fost realizate. Senzorul de amprentă și autentificarea facială cu suport AI oferă acces simplu și un plus de securitate, totul cu un design durabil. Utilizatorii vor putea viziona conținut, învăța și crea, folosind ecranul HD+ de 6.5”, iar datorită autonomiei bateriei de până la două zile se vor putea bucura de aplicațiile și jocurile preferate mai mult timp. De asemenea, Nokia 2.4 vine cu
promisiunea Android, oferind actualizări lunare de securitate timp de trei ani și doi ani de actualizări ale sistemului de operare, fiind așadar pregătit pentru Android 11 și 12.

Nokia 3.4
Noul Nokia 3.4 dispune de un upgrade în materie de performanță, datorită Platformei Mobile Qualcomm® Snapdragon™ 460, oferind utilizatorilor mai multă putere. Aceștia pot atinge un nou nivel de creativitate, cu ajutorul ecranului HD+ de 6.39” cu o cameră frontală punch-hole și cameră principală triplă cu lentile ultra-wide și imagine AI. Nokia 3.4 dispune de Android 10 și vine cu promisiunea Android de actualizări constante de securitate și ale sistemului de operare. Tuturor acestor aspecte li se adaugă și autonomia bateriei de până la două zile 3 și design-ul premium atemporal, disponibil în trei culori vii.