Moscova minte în privinţa intervenţiei din Ucraina – Hodorkovski

Fostul magnat rus al petrolului Mihail Hodorkovski, un opozant al preşedintelui Vladimir Putin, a afirmat vineri că Moscova minte cu privire la implicarea sa în Ucraina şi a făcut apel la ruşi să acţioneze pentru a opri un război 'inegal', transmite Reuters.
Economica.net - vin, 29 aug. 2014, 10:27
Moscova minte în privinţa intervenţiei din Ucraina - Hodorkovski

‘Am putea şi putem opri ceea ce se întâmplă. Ar fi suficient să ieşim în stradă, să intrăm în grevă’, a declarat fostul magnat rus, care acum locuieşte în Elveţia, într-un comunicat.

Moscova, acuzată că a trimis trupe şi armament în fosta republică sovietică pentru a-i sprijini pe separatiştii proruşi, nu a recunoscut nicio implicare. Ministerul rus al Apărării a negat în repetate rânduri prezenţa soldaţilor săi în Ucraina. ‘Ne luptăm cu Ucraina – pe bune’, a subliniat Hodorkovski.

Autorităţile ruse mint ‘la fel cum au făcut-o şi în legătură cu Afganistan în anii ’80 şi cu Cecenia în anii ’90’, a spus el. Cândva cel mai bogat om din Rusia şi preşedinte al defunctei companii petroliere Iukos, Hodorkovski, în vârstă de 51 de ani, a fost amnistiat de Putin în decembrie după ce a petrecut un deceniu în spatele gratiilor.

Te-ar mai putea interesa și
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar companiile care solicită totuși în instanță să se supende executarea,......
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...