Hodorkovski: Sunt 50% şanse ca actualul regim din Rusia să se sfârşească în următorii zece ani

Există o probabilitate de 50% ca actualul regim din Rusia să-şi înceteze existenţa în următorii zece ani, a declarat fostul director al companiei petroliere Iukos, Mihail Hodorkovski, într-un interviu acordat cotidianului elveţian Neue Zuercher Zeitung, citat de agenţia de presă Unian.
Economica.net - lun, 08 dec. 2014, 16:16
Hodorkovski: Sunt 50% şanse ca actualul regim din Rusia să se sfârşească în următorii zece ani

Potrivit lui Hodorkovski, dacă actualul regim din Rusia se va prăbuşi, el se va întoarce acasă, scrie Agerpres.

Cu toate acestea, fostul director al Iukos nu crede că schimbarea puterii din Rusia ar putea avea loc ‘pe cale democratică, de o manieră soft’.

Hodorkovski exclude pentru Rusia modelul spaniol, când regele Juan Carlos a fost, după încheierea dictaturii, un garant al schimbării puterii. ‘În Rusia nu există o asemenea personalitate. Putin a zădărnicit posibilitatea unui deznodământ favorabil pentru sine, atunci când a decis să revină în funcţia de preşedinte în 2011’, a spus Mihail Hodorkovski.

Dacă Putin va numi un succesor, toţi îşi vor aminti de Dmitri Medvedev şi nu vor crede că noul preşedinte are cu adevărat putere. În opinia lui Hodorkovski, Putin s-a plasat el însuşi într-un punct mort: ‘succesorul lui va putea să obţină într-adevăr puterea în ţară doar dacă îl va distruge pe Putin, fizic sau politic’, a explicat fostul director al Iukos.

În acelaşi timp, Hodorkovski nu exclude şi o altă evoluţie a evenimentelor pentru preşedintele rus. ‘Putin va conduce Rusia până la sfârşitul vieţii sau va avea loc o lovitură de stat. Însă, cea mai proastă variantă este ca lupta pentru putere să ajungă în stradă’, a subliniat el.

Fostul director al Iukos a atenţionat, de asemenea, că va fi rău atunci când va pleca Putin şi nu va exista nicio echipă care să poată prelua conducerea Rusiei.

Te-ar mai putea interesa și
Program de guvernare: Creștere estimată de 1,1% a veniturilor publice din PIB în 2025, contribuția la Pilonul 2 de pensii va crește până la 6%, se menține cota unică
Program de guvernare: Creștere estimată de 1,1% a veniturilor publice din PIB în 2025, contribuția la Pilonul 2 de pensii ...
Cota unică de impozitare ar urma să fie menţinută în următorii patru ani, pentru încurajarea mediului de afaceri, contribuţia la Pilonul 2 de pensii va creşte la 6%, iar în 2025 veniturile......
Tanczos Barna: Calendarul de buget încă nu există. Nu cred că se poate face bugetul pe 2025 până la finalul anului
Tanczos Barna: Calendarul de buget încă nu există. Nu cred că se poate face bugetul pe 2025 până la finalul anului
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanţelor, Tanczos Barna, a spus că nu există un calendar ...
Consiliul Concurenței pune în dezbatere publică „Ghidul privind principiile de tarifare aplicabile infrastructurii feroviare și infrastructurilor de servicii”
Consiliul Concurenței pune în dezbatere publică „Ghidul privind principiile de tarifare aplicabile infrastructurii feroviare ...
Consiliul Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar (CNSDF), instituție din cadrul Consiliului Concurenței, anunță ...
Trump reia tema cumpărării Groenlandei de către SUA, idee respinsă ferm de premierul insulei
Trump reia tema cumpărării Groenlandei de către SUA, idee respinsă ferm de premierul insulei
Groenlanda nu este de vânzare, a declarat luni liderul acestei mari insule arctice, răspunzând comentariilor făcute de ...