Holcim România are un nou director general
François Pétry, în prezent Manager General Agregate în cadrul Holcim Franţa, s-a alăturat Grupului în 2008 în funcţia actuală. Anterior a lucrat într-o companie de construcţie de drumuri timp de nouă ani, iar apoi, timp de opt ani, a deţinut funcţia de Manager General în industria deşeurilor. François are o diplomă în Inginerie de la ParisTech, Ecole Nationale Superieure d’Arts et Metiers, precum şi un executive MBA de la Ecole des Hautes Etudes Commerciales de Paris (HEC).
„România este una dintre cele mai importante pieţe ale Grupului Holcim din Europa, având un potenţial semnificativ de creştere, astfel că sunt entuziasmat să preiau acest nou rol care aduce cu sine numeroase provocări, într-un mediu în plină dezvoltare. Nu va fi o misiune uşoară, deoarece economia încă îşi revine de pe urma crizei mondiale, dar ştiu că avem aici toate ingredientele necesare pentru a continua pe acelaşi drum de succes: oameni talentaţi şi devotaţi, dar şi unităţi de producţie moderne şi eficiente”, a declarat François Pétry.
În ultimii trei ani, Daniel Bach, elveţian, în vârstă de 50 de ani, a condus filiala Holcim din România în una din cele mai dificile perioade economice ale companiei. În noul său rol de Area Manager pentru Asia de Sud-Est, va fi responsabil de filialele Holcim din Indonezia, Tailanda, Filipine, Vietnam, Malaiezia şi Singapore.
Holcim (Romania) S.A. deține 2 fabrici de ciment în Câmpulung şi Aleşd, o stație de măcinare şi un terminal de ciment la Turda, 13 stații ecologice de betoane, 3 stații de agregate, 2 stații de lianți speciali şi un terminal de ciment în București. Holcim România are aproximativ 950 de angajați.