Holcim și-a îmbunătățit estimările în privința profitului anual
Compania elveţiană, care recent şi-a simplificat denumirea, renunţând la LafargeHolcim, continuă evoluţia foarte bună sub conducerea directorului general Jan Jenisch, raportând creşteri semnificative ale vânzărilor şi profitului în primul semestru din 2021.
Vânzările mai ridicate vin în urma reluării proiectelor imobiliare, măsurile de stimulare ale guvernelor urmând să sprijine suplimentar creşterea în a doua parte a anului.
„Când, din păcate, a început pandemia, am anunţat un program de eficientizare, ne-am concentrat pe fluxul de numerar şi am reuşit să ieşim din criză într-o formă mult mai bună”, a declarat Jenisch. Acesta a adăugat: „Am folosit 2020 şi primul semestru din 2021 pentru a îmbunătăţi costurile”.
În primele şase luni din acest an, marja operaţională a urcat la 15,8%, de la 11,2% în urmă cu un an. Jenisch a explicat că această îmbunătăţire nu este singulară ci sustenabilă.
Vânzările au urcat cu 17,4% în primul semestru din 2021, la 12,56 de miliarde de franci elveţieni (14 miliarde de dolari), în timp ce profitul operaţional (EBIT) a crescut cu 66,1%, la 1,98 de miliarde de franci elveţieni.
Compania se aşteaptă ca această creştere a câştigurilor să continue în toate regiunile sale până la finalul anului, iar în 2021 profitul operaţional ar urma să crească cu cel puţin 18%, după ce anterior previzionase un avans de 10%.
Holcim a intrat pe piaţa din România în anul 1997, iar în prezent deţine două fabrici de ciment în Câmpulung şi Aleşd, o staţie de măcinare la Turda, 19 staţii ecologice de betoane, cinci staţii de agregate şi un terminal de ciment în Bucureşti.