Holdingul lui Buffett anunţă un profit de 3 mld. dolari. Rezervele au ajuns la 40 mld. dolari

Economica.net
05 08. 2012
buffett_04675800

Profitul net al Berkshire Hathaway a scăzut cu 9% în trimestrul al doilea faţă de nivelul din perioada corespunzătoare a anului trecut, la 3,11 miliarde dolari, după ce pierderile din derivate financiare au crescut de peste patru ori, de la 271 milioane dolari la 1,17 miliarde dolari, potrivit Bloomberg.

Profitul operaţional s-a plasat însă cu mult peste estimările analiştilor, datorită performanţelor diviziei de asigurări, fabricilor, companiei de energie şi celei feroviare, aflate în portofoliul holdingului.

Warren Buffett (81 de ani) a construit Berkshire Hathaway pe parcursul a patru decenii prin achiziţii succesive. În prezent, holdingul are afaceri în domeniul producţiei de energie, transportului de mărfuri, asigurărilor, şi vinde o gamă variată de produse de larg consum, de la îngheţată la lenjerie intimă.

Valoarea netă a activelor grupului a crescut la 177,4 miliarde dolari la sfârşitul lunii iunie, iar rezervele de numerar au avansat la 40,7 miliarde dolari.

Acţiunile Berkshire Hathaway au închis vineri la New York în urcare cu 1,7% şi afişează o creştere de 12% pe ansamblul acestui an, în timp ce indicele Standard & Poor’s 500 a urcat cu 11%.