Holdingul Porsche ar putea face în curând investiţii mai mari în energie decât în automobile sport

Porsche SE, holdingul care deţine o participaţie majoritară de control la Volkswagen (VW), va face probabil, în curând, investiţii mai mari în energie decât în automobile de lux precum modelul emblematic 911, relatează Bloomberg.
Economica.net - lun, 25 iun. 2012, 15:57
Holdingul Porsche ar putea face în curând investiţii mai mari în energie decât în automobile sport

Acţionarii Porsche SE au votat luni în favoarea schimbării statutului companiei, având în vedere că se apropie finalizarea vânzării diviziei de automobile către VW.

Votul permite holdingului să investească în materiale destinate industriei auto, în sectorul imobiliar şi în tranzacţii cu energie.

„Atenţia se va concentra pe activităţi legate de sectorul auto. Porsche SE este şi va rămâne legat de industria auto”, a declarat Martin Winterkorn, director general al Porsche SE şi al VW.

Fără noi investiţii, Porsche SE se va limita la administrarea a 50,7% din acţiunile comune ale VW, după vânzarea brandului auto Porsche. Vânzarea convenită la începutul acestei luni va pune capăt unei saga declanşate de tentativa eşuată a Porsche de preluare a VW.

Dacă VW va exercita opţiuni de achiziţie a 50,1% din acţiunile diviziei auto a Porsche pe care nu le deţine încă, Porsche ar putea obţine 2,5 miliarde de euro, după deducerea datoriilor. Compania urmează să primească circa 570 milioane de euro sub formă de dividende de la VW, potrivit datelor Bloomberg.

Vânzarea diviziei auto a Porsche, care mai fabrică vehiculul sport-utilitar Cayenne şi coupe-ul cu patru uşi Panamera, face parte dintr-un acord convenit în 2009 pentru integrarea companiilor. Planul original de fuziune a VW şi Porsche SE a fost anulat din cauza problemelor legale.

Te-ar mai putea interesa și
Se restricționează plata cash în România? Ce spune Radu Burnete, consilierul lui Nicușor Dan
Se restricționează plata cash în România? Ce spune Radu Burnete, consilierul lui Nicușor Dan
Consilierul prezidenţial Radu Burnete a fost întrebat, în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, dacă se va ajunge la interzicerea tranzacţiilor cash în România, o temă......
Vicepremierul Tanczos Barna spune că vinovaţii pentru deficitul bugetar imens sunt „cei care au plătit salarii în plus, pensii în plus, investiţii în plus”
Vicepremierul Tanczos Barna spune că vinovaţii pentru deficitul bugetar imens sunt „cei care au plătit salarii în plus, ...
Tanczos Barna, unul dintre cei cinci viceprim-miniştri ai guvernului Bolojan, afirmă, întrebat cine e responsabil pentru ...
Update: Guvernul spune că premierul a muncit cinstit pentru banii aceia. Bolojan e acuzat că în 2007 a încasat și el 71 de salarii medii lunare ca membru al Comitetului Interministerial de la EximBank
Update: Guvernul spune că premierul a muncit cinstit pentru banii aceia. Bolojan e acuzat că în 2007 a încasat și el ...
Update: Guvernul a publicat o reacție în care recunoaște că Ilie Bolojan a ocupat funcția de membru al CIFGA al Eximbank, ...
Cele mai periculoase noduri rutiere din România. Ce spun pasionații de infrastructură despre inaugurarea mult – așteptată pe Autostrada A0
Cele mai periculoase noduri rutiere din România. Ce spun pasionații de infrastructură despre inaugurarea mult – ...
Bucuria celei mai așteptate inaugurări de autostradă din România de anul acesta, respectiv lotul 3 Sud din Autostrada ...