Hollande, Merkel şi Cameron îi cer lui Putin să obţină un acces ‘liber şi total’ la locul accidentului

Economica.net
20 07. 2014
0__17793843_303_00_04802600

‘Cei trei au convenit să îi ceară astăzi preşedintelui Putin să obţină din partea separatiştilor ucraineni un acces liber şi total pentru echipele de intervenţie şi anchetatori la zona catastrofei zborului MH17 pentru ca aceştia să îşi poată îndeplini misiunile’, a precizat preşedinţia franceză într-un comunicat, în urma unor conversaţii telefonice între şeful statului francez şi conducătorii britanic şi german.

‘Dacă Rusia nu va lua imediat măsurile necesare, consecinţele din partea Uniunii Europene se vor vedea cu ocazia Consiliului Afacerilor Externe ce se va desfăşura marţi’, au avertizat ei.

‘Rusia trebuie să înţeleagă că soluţionarea crizei ucrainene este mai mult ca niciodată un imperativ după această tragedie care a indignat întreaga lume’, a încheiat comunicatul menţionat.

Vineri şi sâmbătă, circa treizeci de inspectori ai OSCE, prima echipă internaţională sosită la faţa locului, nu a obţinut decât un ‘acces limitat’ la locul accidentului, întins pe mai mulţi kilometri, presărat cu valize, cărţi, jucării de copii şi paşapoarte. Anumite rămăşiţe ‘par să fi fost deplasate’ la locul prăbuşirii aeronavei Boeing 777 aparţinând Malaysia Airlines, a declarat sâmbătă seară la Doneţk Michael Bociurkiw, purtător de cuvânt al misiunii de observare a OSCE.