Hollande, Obama, Merkel şi Cameron au discutat despre încetarea focului în Siria

Economica.net
23 02. 2016
cegrab_20151115_211126_260_1_736x414_31095700

‘O încetare a focului a fost anunţată, ea trebuie respectată în mod absolut şi cu cât mai repede, cu atât mai bine’, a declarat şeful statului francez presei după această convorbire de aproape o oră.

Subliniind că a sosit în Peru ‘într-un context internaţional deosebit de greu’, Hollande a afirmat că preşedintele american Barack Obama, cancelarul german Angela Merkel, premierul britanic David Cameron şi el însuşi depun eforturi comune pentru ‘a permite tranziţia politică’.

‘Presiunea trebuie exercitată asupra regimului sirian şi susţinătorilor săi, în acest caz Rusia, pentru a pune capăt bombardamentelor şi ajutorul umanitar să poată fi livrat, în special la Alep, oraş martir’, a adăugat el.

‘Este timpul, altfel refugiaţii vor continua să vină şi va fi în Turcia o situaţie umanitară absolut de nesuportat’, a subliniat el.

Într-un comunicat, Palatul Elysee a declarat că cei patru lideri ‘speră că acordul privind încetarea ostilităţilor să intre în vigoare cât mai curând posibil’.

De asemenea potrivit preşedinţiei franceze, ei ‘au indicat că vor fi foarte atenţi la respectarea angajamentelor luate la 11 februarie de Grupul internaţional de sprijin pentru Siria, mai ales oprirea loviturilor Rusiei şi ale regimului sirian asupra grupurilor opoziţiei moderate şi civililor’.

Regimul sirian şi-a dat marţi acordul pentru proiectul SUA-Rusia de încetare a focului în Siria prevăzută să înceapă vineri la 22.00 GMT.