Holzindustrie Schweighofer susţine că nu a fost înştiinţată de obiectul investigaţiei DIICOT, dar cooperează cu autorităţile
‘Compania pune la dispoziţia autorităţilor toate informaţiile necesare pentru buna desfăşurare a anchetei în curs şi sprijină autorităţile prin toate mijloacele sale pentru o soluţionare corectă a investigaţiei, pe baza unor date transparente. Compania nu a fost înştiinţată de obiectul acestei investigaţii. Compania Holzindustrie Schweighofer este prima interesată de soluţionarea rapidă şi corectă a acestei situaţii’, se menţionează în comunicat.
Compania a precizat de asemenea că la începutul anului 2017 a implementat un plan de acţiune complex pentru a combate tăierile ilegale şi pentru a sprijini dezvoltarea unei industrii durabile a lemnului în România. Compania a investit un milion de euro în consolidarea securităţii lanţului său de aprovizionare prin măsuri care depăşesc cu mult cerinţele legale şi reglementările în vigoare din România.
Percheziţiile declanşate de procurorii DIICOT, miercuri dimineaţă, în cinci judeţe şi în Bucureşti în domeniul afacerilor cu lemn vizează şi sediul societăţii Schweighofer Holzindustrie din Bucureşti şi fabricile acesteia din Sebeş şi Rădăuţi, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
Potrivit surselor citate, directori de la aceste fabrici de prelucrare a lemnului vor fi aduşi la audieri. De asemenea, sunt vizate Direcţiile Silvice din Suceava, Alba şi Hunedoara.
Miercuri dimineaţă, DIICOT a anunţat printr-un comunicat de presă că procurorii şi poliţiştii efectuează 23 de percheziţii în cinci judeţe (Suceava, Hunedoara, Alba, Bihor şi Braşov) şi în Bucureşti la persoane şi instituţii publice pentru destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de deturnare a licitaţiilor publice, evaziune fiscală, concurenţă neloială, tăiere fără drept de arbori şi alte infracţiuni aflate în competenţa acestei unităţi de parchet.
Prejudiciul estimat de anchetatori se ridică la peste 25 milioane de euro.