Homor, Metrorex: Execuţia tunelului pentru a doua linie dinspre Străuleşti va începe până pe 15 august

Economica.net
10 06. 2015
metrou_drumul_taberei_10648900_86550300

TBM a străpuns, miercuri, peretele mulat la intrarea în staţia Laminorului.

„Se produce perforarea pereţilor mulaţi şi străpungerea TBM a pereţilor staţiei, inclusiv intrarea în volumul staţiei. Este un moment important pentru Bucureşti. Este o primă etapă foarte dificilă parcursă cu ceas elveţian. Lucrările au fost realizate într-un timp mai scurt decât era programat. Asta ne face să sperăm că lucrurile nu vor întârzia să fie finalizate conform graficului. Obstacolele sunt inerente. Dacă n-am fi lucrat, n-ar fi existat obstacole. Obstacolele întâlnite sunt ordinare”, a spus Homor, prezent la staţia Laminorului.

El a precizat că pe această linie TBM a avansat cu o medie de 11 metri/zi.

„După ce maşinăria intră în staţie propriu-zis, va fi transportată la punctul de lansare, de unde a plecat cu ceva timp în urmă. Chestiunea asta va dura, să zicem, undeva la 2 luni. Cel târziu pe 15 august va pleca din nou pe celălalt fir şi, undeva la sfârşitul lunii septembrie, să ne strângem din nou la această staţie, dar pe celălalt fir”, a explicat directorul general al Metrorex.

În timpul perforării, echipamentul de săpat tuneluri a sesizat o avarie şi timp de zece minute nu a lucrat.

„Pentru că ne dorim ca lucrările să decurgă într-un ritm alert, am solicitat constructorului să accelereze un pic străpungerea acestui perete. Dânşii s-au conformat şi, fiind o maşinărie automată, a sesizat o serie de probleme şi a apărut o avarie în bord. A durat 10 minute până s-a reluat forarea”, a arătat oficialul Metrorex.

Potrivit sursei citate, execuţia primului tunel de pe interstaţia Străuleşti – Laminorului a început pe 16 aprilie 2015, iar lucrările s-au derulat „în condiţii tehnice şi de siguranţă, cu funcţionarea corespunzătoare a tuturor instalaţiilor”.

Se estimează că în prima parte a anului 2016 structura tunelelor va fi gata, iar termenul preconizat pentru finalizarea secţiunii Parc Bazilescu – Străuleşti este al doilea semestru al anului 2016.

Magistrala 4, secţiunea Parc Bazilescu – Străuleşti, este finanţată din fonduri structurale nerambursabile în cadrul Programului Operaţional Sectorial – „Transport” şi de bugetul de stat. Valoarea totală a proiectului este de 763,4 milioane de lei, din care valoarea totală eligibilă ajunge la 430,8 milioane de lei, iar contribuţia Fondului de Coeziune, în procentaj de 85%, este de 366,17 milioane de lei.