Homor: România va avea 1.000 de kilometri de autostradă în prima jumătate a anului 2018
„Eu sunt optimist. A fost un an foarte greu pentru noi, un an în care am reuşit să deblocăm dacă nu toate proiectele, spre 90% dintre ele şi, indiferent ce se întâmplă la anul, aceste proiecte vor fi finalizate: Sebeş -Turda integral, Lugoj-Deva integral, Suplacu de Barcău-Borş, Mihăieşti-Nădăşelu, intrarea în Bucureşti A3. Primii 1.000 de km pot pune (că vor fi gata) în prima jumătate a anului 2018”, a afirmat Homor.
Potrivit acestuia, cauza principală pentru care aceste proiecte au mers „îngreunat” a fost conceptul de implementare, faptul că au fost realizate studii de fezabilitate ce au fost scoase la licitaţie pentru proiectare şi execuţie către constructor iar acesta, în momentul în care i s-a dat „libertatea să proiecteze după propriile interese, a speculat orice scăpare din studiul de fezabilitate pentru a-şi diminua costurile de proiectare”.
„Am schimbat asta. Noul plan de implementare se aplică pentru noile proiecte ce vor fi scoase la licitaţie. Concret, cel care realizează studiul de fezabilitate realizează şi studiul tehnic şi îşi dedică activitatea şi pentru obţinerea autorizaţiei de construire. Va fi cineva specializat, un proiectant. Constructorul primeşte proiectul, autorizaţia şi predarea terenurilor. De principiu constructorul nu gândeşte, el munceşte, dacă îi lăsăm libertatea de a gândi pentru noi e o mare greşeală”, a explicat directorul CNADNR.
El a subliniat că fiecare lot de autostradă aflat în execuţie avea o probabilitate de a fi finalizat până la sfârşitul acestui an, dar, după o „radiografie” s-a constatat că o mare parte dintre proiecte avea probleme majore, precum lipsa autorizaţiei de construire.
„Fiecare sector, fiecare lot de autostradă în execuţie avea oareşce probabilitate de a se finaliza la sfârşitul anului, dar, după ce am făcut o radiografie asupra tuturor acestor proiecte, am constatat că mare parte dintre ele au probleme majore incompatibile cu evoluţia. Una dintre cele mai importante este lipsa autorizaţiilor de construire. S-a lucrat foarte mult timp fără autorizaţii. Dacă s-ar fi continuat acest ritm cu siguranţă că s-ar fi terminat… Dar acest tip de lucru fără autorizaţie este penal, este pedepsit de Codul penal şi a trebuit să oprim acest lucru cu Inspectoratul de stat în construcţii, care a emis ordin de sistare a lucrărilor”, a afirmat Homor.
El a dat ca exemplu în acest sens tronsoanele de autostradă Sebeş- Turda, cele 4 loturi, pentru care nu exista autorizaţie de construire, „doar pe alocuri, pe porţiuni foarte mici, se putea lucra legal”.
„În luna martie a fost emisă Ordonanţa 7, pregătită cu Ministerul Transporturilor tocmai pentru a accelera acest proces de emitere a autorizaţiilor. O autorizaţie de construire se poate obţine într-un an sau poate chiar mai mult de când se iniţiază. În momentul de faţă avem sectorul Sebeş – Turda care este complet acoperit de autorizaţii şi se lucrează la capacitate maximă”, a mai spus Cătălin Homor.
Directorul general al CNADNR a subliniat că Sebeş-Turda, loturile 3 şi 4, sunt în fază destul de avansată şi există posibilitatea de a fi deschise la sfârşitul anului, „însă cea mai mică influenta negativă, vremea- plouă două săptămâni- ne duc lucrările în anul viitor”.
Drept sigur deschişi, Homor a menţionat cei 22 km între Orăştie şi Sibiu, sectorul de autostradă care a fost demolat, programul fiind ca la sfârşitul lui septembrie traficul să fie repus în zonă.
„Se lucrează, proiectul a fost avizat marţi…Există patru expertize tehnice…Este prima oară în ultimii 15 ani când compania (CNADNR n.r) îşi asumă şi răspunde pentru reparaţii în regie proprie”, a precizat Cătălin Homor .
De asemenea, el a menţionat şi tronsonul Lugoj – Deva, care are trei loturi, iar pentru primul lot, de 15 km, există probabilitatea spre 100% de a fi deschis traficului anul acesta.
„Pe Lugoj-Deva avem şi celebra peşteră ce împiedică emiterea acordului de mediu pentru emiterea autorizaţiei de construire. În momentul de faţă subiectul e într-o mişcare destul de accelerată. Este o chestiune de timp până primim autorizaţia. Noi estimăm că în a doua decadă a lunii septembrie să avem autorizaţia pe masă. În aceste condiţii cei 15 km vor fi finalizaţi şi redaţi traficului”, a menţionat directorul CNADNR.