Honda anunță dezvoltarea unei familii de mașini electrice care poartă numele „0 Series”

Producătorul japonez Honda Motor a anunțat în cadrul CES 2024 dezvoltarea unei noi familii de vehicule electrice, denumită „0 Series”, care va ajunge pe piață începând cu 2026.
Robert Stan - mie, 10 ian. 2024, 09:38
Honda anunță dezvoltarea unei familii de mașini electrice care poartă numele „0 Series”

La prezentarea susținută în cadrul Consumer Electronics Show (CES) din Las Vegas, oficialii Honda au prezentat două concepte care fac parte din viitoarea familie „0 Series”. Acestea au rolul de a susține planurile mărcii japoneze de a recupera decalajul față de competitori în domeniul propulsiei electrice. Până în 2040 vehiculele alimentate de baterii și pile de combustie ar trebui să acopere întregul spectru de vânzări al Honda.

Al doilea mare producător auto din Japonia a fost până acum lent în dezvoltarea de vehicule electrice, rămânând în urma concurenților europeni și americani, dar mai ales în comparație cu cei chinezi.

Constructorul auto își propune să lanseze primele modele ale noii sale „serii zero” în 2026, au declarat oficialii Honda la CES 2024. Noile vehicule vor fi lansate la nivel global începând cu piața nord-americană.

Deocamdată, în 2023, vehiculele complet electrice au reprezentat mai puțin de 0,5% din vânzările Honda la nivel mondial, majoritatea acestora fiind comercializate pe piața din China.

Honda a anunțat anterior că plănuiește să asambleze două milioane de vehicule electrice pe an în 2030 și și-a stabilit ca obiectiv lansarea a 30 de modele alimentate exclusiv cu baterii până atunci.

Pentru a susține acest demers, conducerea Honda Motor se va întâlni, se pare, cu oficiali ai guvernului Canadei, țară în care producătorul nipon ar putea construi o nouă uzină. Investiția este estimată la aproape 14 miliarde de dolari.

„Există posibilitatea să construim o uzină în Canada”, a declarat la Las Vegas directorul general al Honda, Toshihiro Mibe, citat de publicația niponă Nikkei.

Te-ar mai putea interesa și
Ambasada SUA din Siria avertizează asupra riscului atacurilor din zilele următoare, la sfârșitul Ramadanului
Ambasada SUA din Siria avertizează asupra riscului atacurilor din zilele următoare, la sfârșitul Ramadanului
Ambasada SUA în Siria și-a avertizat cetățenii cu privire la un risc crescut de atacuri în zilele următoare, în timpul Eid al-Fitr, sărbătoare care marchează sfârșitul Ramadanului,......
Eclipsă parțială de Soare vizibilă în vestul României
Eclipsă parțială de Soare vizibilă în vestul României
Sâmbătă, 29 martie 2025, Luna va acoperi o parte din discul solar în emisfera nordică, în cadrul unei eclipse parțiale ...
Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Volker Turk, a cerut încetarea suferințelor îngrozitoare ale civililor din Ucraina
Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Volker Turk, a cerut încetarea suferințelor îngrozitoare ale civililor ...
Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Volker Turk, a cerut vineri încetarea suferințelor îngrozitoare cauzate ...
Trump spune că are nevoie de Groenlanda, SUA nu pot lăsa insula la cheremul Rusiei și Chinei
Trump spune că are nevoie de Groenlanda, SUA nu pot lăsa insula la cheremul Rusiei și Chinei
Statele Unite vor Groenlanda pentru pacea și securitatea internațională, a motivat vineri președintele american Donald ...