Hong Kong va avea propria lege de securitate naţională
Acest text va viza cinci infracţiuni, printre care trădarea, insurecţia şi spionajul, au declarat mai mulţi responsabili, printre care John Lee, şeful executivului local, scrie Agerpres.
„Trebuie să insist asupra faptului că legislaţia (conformă cu) articolul 23 din Legea fundamentală trebuie să fie făcută (…) cât mai repede posibil”, a declarat Lee, cu referire la articolul din mini-Constituţia acestui teritoriu din sudul Chinei ce prevede ca Hong Kongul să legifereze asupra propriei sale securităţi naţionale în ceea ce priveşte şapte infracţiuni ale ordinii securitare, printre care trădarea şi spionajul.
Este vorba de o responsabilitate constituţională (a Hong Kongului) care nu este asumată de 26 de ani după retrocedarea Hong Kongului” către China de Regatul Unit, în 1997, a adăugat Lee.
Uriaşe manifestaţii pro-democraţie au zguduit Hong Kongul, important centru financiar şi economic, în 2019, când sute de mii de persoane au protestat pentru a cere mai multe libertăţi.
Drept răspuns, Beijingul a impus o lege de securitate naţională asupra a patru infracţiuni – secesiunea, subversiunea, terorismul şi coluziunea cu forţe străine – pasibile de pedepse ce pot ajunge până la închisoare pe viaţă.
Oraşul este administrat în virtutea principiului ‘O ţară, două sisteme’, ce permite o separare a structurilor legale şi judiciare faţă de China continentală.
În 2003, un proiect de lege local asupra securităţii naţionale a fost abandonat la presiunea a circa 500.000 de manifestaţi care se opun acestei legislaţii.